Neluţu Varga negociază o afacere foarte importantă, care se ridică la 20 de milioane de euro. Patronul lui CFR Cluj poartă negocieri cu Mohamed bin Zayed Al Nahyan, ministrul Apărării din Emiratele Arabe Unite şi conducătorul din Abu Dhabi.
Neluţu Varga este foarte aproape de o super lovitură în afaceri. Patronul lui CFR Cluj negociază în această perioadă o afacere de aproximativ 20 de milioane de euro cu unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Emiratele Arabe.
Neluţu Varga a avut în Dubai mai multe întâlniri cu Mohamed bin Zayed Al Nahyan, prinţul moştenitor din Abu Dhabi şi comandantul suprem al forţelor armate din Emiratele Arabe Unite. Şeicul Mohamed bin Zayed este foarte pasionat de fotbal şi o parte din aceşti bani ar urma să fie investită în CFR Cluj.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
20 de milioane de euro pentru patronul lui CFR Cluj. Neluţu Varga, negocieri avansate cu un şeic miliardar
Potrivit Fanatik.ro, Neluţu Varga a fost în mai multe rânduri în Dubai, unde a negociat o afacere extrem de importantă pentru el. Este vorba despre un proiect imobiliar pe care ar urma să-l dezvolte în Cluj alături de şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan.
Valoarea investiţiei este de aproximativ 20 de milioane de euro şi vestea bună pentru CFR Cluj este că mai multe milioane de euro ar urma să fie direcţionate înspre echipa din Gruia. Şeicul Mohamed bin Zayed este un mare pasionat de fotbal şi este, de altfel, patron la Al Ain.
Ca un fapt divers, la Al Ain a lucrat şi Cosmin Olăroiu, în perioada iunie 2011 - iulie 2013, când a luat două campionate şi o Supercupă. Tot la Al Ain a jucat şi Mirel Rădoi, între iulie 2011 şi iulie 2014.
Conforma Fanatik.ro, Neluţu Varga a ajuns să lege o relaţie de prietenie cu Mohamed bin Zayed Al Nahyan prin intermediul unui român care de 10 ani este stabilit în Dubai. Patronul lui CFR Cluj şi şeicul Mohamed bin Zayed s-au apropiat imediat datorită pasiunii comune pentru fotbal, însă acum vor să dezvolte şi o relaţie de afaceri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Neluţu Varga ar negocia în această perioadă cu patronul lui Al Ain o investiţie de 20 de milioane de euro în Cluj, într-un proiect imobiliar de mare amploare. Dacă vor ajunge la un acord, Neluţu Varga şi şeicul Mohamed bin Zayed vor să direcţioneze o parte din investiţii şi înspre CFR Cluj. De altfel, cei doi ar pune la cale şi o colaborare între cluburile pe care le deţin, CFR Cluj şi Al Ain.
Cine este Mohamed bin Zayed Al Nahyan, şeicul care ar urma să investească 20 de milioane de euro la Cluj
În vârstă de 60 de ani, şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan este prinţul moştenitor din Abu Dhabi şi deţine şi funcţia de comandant suprem al forţelor armate din Emiratele Arabe Unite. Mohamed bin Zayed a început să se implice tot mai mult în politica din Abu Dhabi după ce emirul Khalifa bin Zayed Al Nahyan, fratele său, a avut în 2014 mari probleme de sănătate şi a fost nevoit să se retragă din viaţa publică.
Mohamed bin Zayed Al Nahyan deţine o avere impresionantă, estimată la 30 de miliarde de dolari şi este un personaj foarte cunoscut în politica mondială. În 2019, revista Time l-a inclus în TOP 10 cei mai influenţi oameni din lume. Este un filantrop cunoscut şi un adversar declarat al mişcărilor extremiste din lumea arabă şi nu numai.
Mohamed bin Zayed Al Nahyan este patron şi la clubul de fotbal Al Ain, una dintre cele mai puternice echipe din lumea arabă.
Afla mai multe despre: nelutu varga