34 de ani, două falimente şi trei români! Pisa, din nou în Serie A, după ce Mircea Lucescu a băgat-o în B şi a plecat cu scandal | SPECIAL

Când vine vorba de vestul Europei, meleagul unde cei mai mulţi jucători români vor să-şi încerce norocul şi să confirme este Italia. În sezonul viitor, în prima ligă a acesteia va evolua şi Pisa, echipa care a promovat cu trei tricolori în componenţă: Marius Marin, Olimpiu Moruţan şi Adi Rus.

Toscana este una dintre cele mai frumoase zone ale Italiei, iar Fiorentina, unul dintre cluburile populare ale fotbalului din Peninsulă.

Dar sezonul 2025-2026 din Serie A nu îi va găsi la linia de start doar pe toscanii echipei din Florenţa, capitala regiunii, ci şi pe cei din oraşul Pisa, aflaţi în vecinătatea Mării Tireniane şi reveniţi în elită după 34 de ani!

Doar ca idee, când aceştia jucau ultima dată în prima ligă din Italia, Premier League-ul englezilor nici nu exista încă în mod oficial.

Înfiinţat în 1909, clubul Pisa nu a dat vreodată senzaţia că poate fi unul dintre forţele din Il Calcio. Cele mai mari performanţe sunt câteva sezoane petrecute în Serie A, mai ales în perioada de glorie a campionatului italian: anii ’80-’90. 

În rest, mai tot timpul în istoria ei, una complicată, echipa toscană a migrat prin diviziile inferioare. Şi a fost nevoită chiar să treacă prin două falimente. 

Însă, ultima dată când a fost în elita fotbalului italian, în urmă cu 34 de ani, Pisa avea jucători ca Diego Simeone, Jose Chamot sau Michele Padovano şi era antrenată de nimeni altul decât Mircea Lucescu.

”Il Luce”, la comanda ”Turnului Înclinat”

Echipa din oraşul ”Turnului Înclinat”, principala atracţie turistică a Pisei, şi-a cunoscut perioada de vârf în anii ’80, sub conducerea legendarului preşedinte al clubului, Romeo Anconetani. 

Între promovarea din 1982 şi retrogradarea din 1991, aceasta a petrecut şase sezoane în Serie A, cea mai bună clasare fiind locul 11 (1983). Au mai fost şi două succese în Cupa Mitropa, o competiţie continentală pentru echipele din centrul Europei, desfiinţată între timp.

În 1990, Pisa trecea din Serie B în A. La revenirea în vârf, formaţia toscană făcea o mutare îndrăzneaţă, prin care îşi anunţa intenţiile de a fi băgată mult mai mult în seamă în Il Calcio. Îl punea antrenor pe Mircea Lucescu, un nume foarte la modă în acea perioadă.

”Anconetani şi-a pus în cap să mă angajeze când o antrenam pe Dinamo Bucureşti. O echipă grozavă, am jucat de la egal la egal cu Sampdoria lui Vialli şi Mancini, în Cupa Cupelor”, rememora Lucescu, pentru Gazzetta dello Sport.

Venea de la Dinamo, unde tocmai câştigase campionatul României şi ajungea până în semifinalele Cupei Cupelor. Astfel, Pisa era prima experienţă în străinătate pentru actualul selecţioner al României, care avea pe atunci 45 de ani.

”Când a căzut regimul lui Ceauşescu, eram în Italia, la Cagliari, cu Anconetani. Italia juca un amical împotriva Argentinei. (n.r. Luigi) Corioni mă căuta şi el, venise să mă întâlnească la Bucureşti, dar Anconetani mi-a intrat imediat în inimă, m-a convins”, povestea ”Il Luce”.

Parcursul, marcat de joc frumos şi rezultate neconvingătoare

Nu avea să stea suficient de mult timp în Toscana pentru a construi ”Pisa Romena”, dar l-a avut sub comandă pe un extrem de tânăr mijlocaş argentinian, Diego Simeone. ”Cholo” era la prima sa experienţă în Europa, locul unde avea să-şi facă un nume uriaş şi ca jucător, şi ca antrenor.

”Îl cunosc foarte bine. Nu era talentat, trăgea la poartă numai cu latul. În schimb, avea un spirit de luptă extraordinar, care impresiona. L-a ajutat de fapt întreaga lui carieră. Sunt în relaţii foarte bune cu el, mi-am dat seama că va deveni un mare antrenor”, relata Lucescu, despre actualul tehnician al lui Atletico.

Startul campaniei 1990-1991 era promiţător pentru ”Il Luce” şi ragazzi lui din Toscana. Două victorii în primele două etape şi şapte puncte în primele trei. Deloc rău pentru un început.

Dar continuarea a fost fix pe dos. Adică, în următoarele şapte runde, o singură victorie reuşită (1-0 cu Cagliari-ul lui Claudio Ranieri). În rest, eşecuri pe linie. Cu campioana Napoli (1-2), cu rivala toscană Fiorentina (0-4), cu Inter (3-6) sau cu cea care avea să ia titlul, Sampdoria (2-4).

Din etapa a 10-a, meciurile bune erau imediat uitate în favoarea unor înfrângeri ruşinoase. Vorba sa, ”antrenorul este tot atât de bun ca ultimul său rezultat”.

Surprize ca victoria cu AS Roma (2-0) şi egalul cu Napoli (1-1) erau izolate. Mai frecvente erau eşecurile la multe goluri diferenţă: 1-5 cu Juventus, 2-4 cu Genoa şi încă un 0-4 cu Fiorentina.

După acel rezultat de coşmar din derby-ul toscan, Mircea Lucescu a mai stat doar două meciuri: 0-1 cu Inter şi 1-2 cu Cagliari. Mandatul său în oraşul ”Turnului Înclinat” ajungea la final în martie 1991, după 24 de etape şi un bilanţ de opt victorii, cinci remize şi 13 eşecuri înregistrate în campionat. Şi patru jocuri în Cupa Italiei, de unde a ieşit în optimi.

Plecare cu scandal

Rezultatele slabe, deşi jocul avea perioade în care încânta, şi parcursul dezamăgitor au făcut ca Mircea Lucescu să fie pus pe liber, după neînţelegeri cu preşedintele Romeo Anconetani. 

Asta, deşi tot el era cel care pusese ochii pe Lucescu încă din 1983, după ce România reuşea acel formidabil succes cu 1-0 contra Italiei lui Bearzot, campioana mondială în exerciţiu, în campania pentru EURO 1984.

Dar numai şapte ani mai târziu a apărut oportunitatea de a colabora. O colaborare ce a ţinut mai puţin de un an şi s-a încheiat cu scântei, în primăvara lui '91.

”Anconetani vindea practic câte un jucător pe lună: Piovanelli la Juve, Padovano la Napoli, Neri la Lazio. După o înfrângere la Cagliari m-a dat afară, iar eu am plecat cu mult regret: echipa putea fi salvată. Dar Anconetani era aşa, emoţional la bine şi la rău, lua decizii instinctuale”, dezvăluia Lucescu, în Gazzetta.

"Mircea era un mare antrenor, dar am pierdut cu 6-3 la Milano, contra Interului", îşi amintea peste ani, într-un interviu acordat lui Gianluca Di Marzio, Adolfo Anconetani, fiul fostului preşedinte al pisanilor.

Din postura de presidente, Romeo Anconetani a vegheat asupra echipei din Pisa în perioada 1978-1994 şi a decedat la sfârşitul anului 1999. În onoarea sa, din 2001, stadionul din oraşul toscan îi poartă numele.

În schimb, Mircea Lucescu, la câteva luni după ruptura de Pisa, a preluat-o pe Brescia deja amintitului preşedinte Corioni, cu care a avut două promovări şi două retrogradări. Mai apoi, experienţa sa în Italia a mai însemnat şi scurte mandate la Reggiana şi Inter Milano.

Câteva obiecte din perioada toscană îi sunt şi acum dragi: ”La Pisa sunt mândru de două achiziţii: o cameră video şi un videorecorder. Am inventat analiza meciurilor.

Pe vremea aceea, în Italia, totul se baza pe observatorii care umblau şi pe notiţele lor. Astăzi, fiecare echipă are cel puţin 6-7 analişti de meci, dar noi am creat acele principii pe vremea aceea. Am fost pionieri”.

Cu toate că au trecut peste 30 de ani de atunci, amintirile lui ”Il Luce” despre Pisa sunt încă proaspete. Era prima lui aventură în afara României şi, după cum bine se ştie, prima oară nu se uită vreodată.

”Îmi amintesc încă feţele tuturor băieţilor: Simeone, care tocmai sosise din Argentina, Chamot, Piovanelli. Oraşul m-a cucerit imediat, era ideal: mic, plin de pasiune.

Nu aveam teren propriu pe care să ne antrenăm. Trebuia adesea să-l folosim pe cel de la baza militară şi era dificil, dar am început excelent. Am jucat un fotbal nu prea italian, frumos, ofensiv”, povestea, recent, antrenorul care va împlini în curând 80 de ani.

Afla mai multe despre: mircea lucescu, pisa, serie a, serie b, marius marin, olimpiu morutan, adi rus, special, romania, diego simeone, cholo simeone