You are here:

5 pentru Manchester United! Lista de transferuri a lui Erik ten Hag, publicată

5 pentru Manchester United! Lista de transferuri a lui Erik ten Hag, publicată

Manchester United

Comentarii

Cu contractul prelungit la Manchester United, Erik ten Hag a început deja treaba pentru noul sezon de Premier Leauge. Olandezul a conturat o listă de transferuri, iar conducerea clubului de pe Old Traffor va încerca să-i îndeplinească toate "dorinţele".

Concret, se pare că Erik ten Hag are cinci fotbalişti pe lista de transferuri, cu care vrea să lucreze în noul sezon de Premier League. Presa internaţională a aflat care sunt "dorinţele" antrenorului batav de pe Old Trafford.

Erik ten Hag vrea s-o transforme pe Manchester United cu cinci transferuri de top

Primul nume de pe lista lui Erik ten Hag este Matthijs De Ligt, fotbalist pe care l-a crescut la Ajax şi cu care a obţinut performanţe foarte bune. Este perceput ca o piesă de bază pentru întărirea defensivei lui United.

Joshua Zirkzee, atacant care a făcut senzaţie la Bologna în sezonul trecut de Serie A, este un alt fotbalist dorit de Erik ten Hag. Englezii au nevoie de calitate şi prospeţime în atac, în prezent Rasmus Hojlund fiind singura variantă viabilă.

Al treilea nume de pe lista lui Ten Hag este Jarrad Branthwaite de la Everton, pe care îl cunoaşte foarte bine din Premier League. Branthwaite şi-a arătat calităţile într-un sezon solid, iar potenţialul arătat pe teren l-au făcut pe antrenorul olandez să-l vrea.

Manuel Ugarte, mijlocaşul uruguayan al lui PSG, este o altă "dorinţă" al lui Ten Hag. Chiar dacă nu se află printre preferaţii lui Luis Enrique la Paris, Manuel Ugarte a impresionat prin prestaţiile sale de la Copa America. Ugarte a demonstrat că este un bun recuperator al balonului, dar şi un "dispecer".

În final, Manchester United îl vrea pe Leny Yoro de la Lille. Mai mult, se pare că ar avea deja şi un acord cu francezii pentru transferul tânărului fundaş central. Totuşi, transferul nu va fi unul simplu, de serviciile francezului fiind interesată şi Real Madrid.

Afla mai multe despre: manchester unitedtransferurierik ten haglistapremier league 

viewscnt
Articole similare