Ionuţ Lupescu este de părere că Răzvan Burleanu&Co au încercat să-i păcălească pe suporterii naţionalei.
Naţionala României nu are în continuare selecţioner, la aproape o lună şi jumătate distanţă de momentul în care a plecat Mirel Rădoi.
Răzvan Burleanu a purtat negocieri cu mai mulţi antrenori în această perioadă, dar Ionuţ Lupescu este de părere că cei de la FRF au încercat să-i păcălească pe suporterii naţionalei.
Ionuţ Lupescu, despre cum ar fi încercat Răzvan Burleanu să-i păcălească pe suporterii naţionalei
Primul antrenor pe care Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă l-au abordat a fost Gică Hagi. Aceştia au negociat, dar n-au avut prea mult succes.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Gică Hagi le-a transmis că nu poate să vină la echipa naţională cât timp este patron la Farul, deoarece ar intra într-un conflict de interese care ar lăsa loc de multe interpretări.
Următorul pe listă a fost Răzvan Lucescu. Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă au negociat cu acesta într-un restaurant din Grecia, însă nici Lucescu jr. nu a putut să le ofere un răspuns afirmativ. Răzvan Lucescu are contract cu PAOK Salonic şi o clauză de reziliere de 7 milioane de euro.
Cei de la FRF au ajuns astfel la varianta Dan Petrescu şi părea că de data aceasta vor avea mai mult noroc. Antrenorul lui CFR Cluj a amânat răspunsul până după ultima etapă din acest an, apoi a transmis că va continua în Gruia.
Acum, FRF are o listă cu mai mulţi antrenori vizaţi pentru postul de selecţioner, dar favorit cert este Adrian Mutu, fost selecţioner la naţionala de tineret.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ionuţ Lupescu priveşte din alt unghi toate aceste negocieri. Fostul oficial UEFA susţine că discuţiile cu Gică Hagi, Dan Petrescu şi Răzvan Lucescu au fost simple acţiuni de imagine puse la care de Răzvan Burleanu&Co.
”(n.r. Despre faptul că FRF i-a ofertat pe Hagi, Petrescu şi pe Răzvan Lucescu) A părut că au vrut... să mai vândă ceva imagine. Ştim foarte bine că pe toţi care i-a contactat niciunul n-ar fi venit, din diverse motive. A fost praf în ochi pentru voi.
Eu am altă părere despre postul de selecţioner. Trebuie să fie alte criterii, care care conduc au demonstrat că au alte criterii. Important e până la urmă să aibă succes, ceea ce în ultimii 8 ani nu au avut.
Ca să fii selecţioner îţi trebuie o anumită experienţă de câtiva ani, în care să demonstrezi într-adevăr că poţi să fii un bun manager. Ca selecţioner, tu practic nu antrenezi. Toţi cei care au fost, au fost departe de aceste criterii. Şi, dacă se continuă tot aşa, înseamnă că... vom avea succes (n.r. ironic)”, a declarat Ionuţ Lupescu.
- Citește și
- INTERVIU | Simona Halep speră să revină în forţă în 2022: ”Visul meu este să ajung din nou în TOP 10”
- Mirel Rădoi a renunţat la 4 milioane de euro pentru a nu risca prietenia cu Olăroiu: ”Şeful clubului mi-a zis că sunt cel mai prost jucător pe care l-a avut”
- Mihai Stoica l-a sunat pe Adrian Ursea: ”Mi-a făcut o propunere care m-a şocat, în sensul pozitiv”. EXCLUSIV
Afla mai multe despre: ionut lupescu