Andrei Ivan (28 de ani) a oferit deja una dintre cele mai mari ratări ale actualului sezon din Superliga României.
Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, scor 3-3, cu UTA Arad, în prima etapă din Superliga României.
Ivan a ratat, dar a şi impresionat: ”O altă atitudine”
În meciul de la Arad, Romanchuk (13), Baiaram (19, penalty) şi Ivan (50) au marcat pentru olteni, în timp ce arădenii au revenit prin Costache (81, penalty), Pospelov (90+4) şi Roman (90+13).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, Andrei Ivan a ieşit în evidenţă şi în mod negativ, după ce a ratat o ocazie uriaşă, în minutul 28. Cu toată plasa în faţă, jucătorul de 28 de ani a trimis paralel cu linia porţii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Faza respectivă a fost analizată şi de Aurel Ţicleanu, care a subliniat şi faptul că Ivan, în ciuda ratării, a făcut un joc solid.
”Copilul a greşit, a fost foarte sigur, dar acum asta este. Puteţi să o daţi şi pe generic că nu ştiu dacă va fi vreo ocazie mai mare în tot campionatul ca asta.
În ceea ce-l priveşte pe Ivan, eu am avut impresia că îl văd pe Ivan de acum vreo şase ani, din perioada când era la Campionatul European de tineret. Mi s-a părut că are o altă atitudine.
Într-o vreme, el era leneş, dădea din mâini, comenta, nu alerga. Acum a alergat. Uite, ajunge acolo. Este o altă atitudine. Din punctul ăsta de vedere, bravo lui Mirel că a reuşit.
Prima dată a fost dat afară din cauza lui când a vrut să-l pună la punct şi uite că acum e altceva. Astea se mai întâmplă”, a declarat Ţicleanu, potrivit Prima Sport.
- Citește și
- OFICIAL | Vasile Miriuţă a revenit în antrenorat. ”Tati” a semnat, la o lună şi jumătate după ce a retrogradat cu Poli Iaşi în Liga 2
- Preşedintele Csikszereda l-a pus la punct pe Andrei Nicolescu: ”Cine e? Acuză? Fanii lui Dinamo au făcut tot felul de incidente. Au început să lovească”
- Andrei Nicolescu a pus ”tunurile” pe ciucani: ”Suporterii Dinamo au primit o serioasă doză de gaz lacrimogen, ghete şi bastoane”
Afla mai multe despre: craiova, aurel ticleanu, andrei ivan