Câţiva dintre fotbaliştii abia sosiţi la Universitatea Craiova sunt văzuţi direct în echipa de start pe care antrenorul Mirel Rădoi o va propune în startul sezonului 2025-2026.
După ce Universitatea Craiova a transferat în masă, trei fotbalişti sunt văzuţi titulari încă din startul sezonului
În această vară, Universitatea Craiova i-a adus pe: Darius Fălcuşan, Luca Băsceanu, Oleksandr Romanchuk, Mihnea Rădulescu, Nikola Stevanovic, David Matei, Alexandru Creţu, Samuel Teles şi Tudor Băluţă. De asemenea, în lot au revenit Andrei Ivan şi Jovan Markovic, după perioada împrumutului.
Experţii cu câteva certitudini, dar şi un pariu pe care Mirel Rădoi l-ar putea încerca, pentru a îndeplini regula U21. Fundaşul central Darius Fălcuşan (19 ani), sosit de la Empoli în această vară, este văzut ca o variantă ideală într-o linie de fund cu trei fundaşi centrali.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“Nu m-ar mira cu Fălcuşan şi cu trei pe fund, e ideal să bagi un jucător U21, iar el poate fi ajutat de ceilalţi doi jucători. Anul ăsta trebuie să-i dai credit lui Rădoi, că e un an de construcţie, apoi de sezonul următor să speri. Dintre cei plecaţi, doar Maldonado şi Mitriţă mi se pare găuri, mie Maldonado mi-a plăcut”, a declarant Basarab Panduru, la Prima Sport 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Aurel Ţicleanu mizează pe Alexandru Creţu şi Tudor Băluţă la mijlocul terenului.
“Am tentaţia să mă duc spre jucătorii Creţu şi Tudor Băluţă la mijloc, că au mai lucrat cu Mirel, au trecut şi pe la loturi în mandatul lui Mirel. Am tentaţia să zic despre ei, mai e efortul lui Mirel de a creşte talia echipei, te duci la 1.88 m. Pe alţii nu i-am văzut jucând, nu pot să spun, ai nevoie de trei, patru meciuri să te vadă antrenorul”, a spus expertul.
Universitatea Craiova s-a despărţit de: Takuto Oshima, Gjoko Zajkov, Mihai Căpăţînă, Jovo Lukic, David Lazar, Ştefan Bană şi Alisson Safira.
Sâmbătă, de la 18:30, Universitatea Craiova joacă în deplasare cu UTA, în prima etapă din Superliga, în patforma Orange, pe Prima Sport 1.
- Citește și
- Cristi Săpunaru iese din nou la atac, în războiul de la distanţă cu conducerea de la Rapid! Atac direct la Victor Angelescu: ”Eu ce să mai cred?”
- Alibec şi Bîrligea revin în acelaşi timp la FCSB! S-a aflat cât timp stau pe bară, dar şi cine va fi atacant în lipsa lor: “Îi avem”
- 700.000 de euro pentru fotbalistul U21 dorit de FCSB! Gigi Becali a dat răspunsul şi a anunţat schimbarea din echipă: “Îl băgăm atacant”
- Rapid transferă până la primul meci din Superliga! Atacantul care poate privi din tribună meciul cu FC Argeş
- Cristi Săpunaru a primit replica din partea lui Victor Angelescu. Ce a spus despre revenirea căpitanului la Rapid: “I-am dat mesaj”
- Angelescu anunţă că Rapid a pus mâna pe “unul dintre cei mai buni fundaşi din lume”: ”4 milioane de euro!”
- Rapid a prezentat echipamentul pentru sezonul 2025-2026! Cât costă un tricou şi culorile alese: "Am încercat să combinăm trecutul cu prezentul"
- Ce academie din România conduce în clasamentul publicat de FRF! CSA Steaua şi FCSB închid top 10: "Impact în obţinerea licenţei"
- OFICIAL | CFR a transferat de la Juventus. Fotbalistul a fost prezentat oficial de ardeleni: ”Mult succes!”
- Fabrizio Romano a făcut anunţul! Rareş Ilie a plecat de la Catanzaro şi va semna cu o echipă care a jucat în Serie A, în sezonul trecut: ”Here we go”
- FCSB poate transfera pentru regula U21, însă un fotbalist îl regretă pe Alex Musi: "Îmi pare rău că a plecat"
- Nico Hulkenberg nu-şi revine după ce a scris istorie în Formula 1! “De câteva zile mai am nevoie”
- Răsturnare de situaţie! Festivalul de manele s-ar putea muta de pe Arena Naţională, spre bucuria celor de la FCSB. Organizatorul, revoltat
- OFICIAL | Dinamo a prezentat al doilea transfer al zilei. Un francez trecut pe la Wolfsburg a semnat cu echipa din Ştefan cel Mare
Afla mai multe despre: transferuri universitatea craiova, mirel radoi