You are here:

Abramovic a luat o hârtie scrisă de Zelenski şi i-a dat-o lui Putin. Liderul de la Kremlin, izbucnire nervoasă când a văzut ce scrie

Abramovic a luat o hârtie scrisă de Zelenski şi i-a dat-o lui Putin. Liderul de la Kremlin, izbucnire nervoasă când a văzut ce scrie

Chelsea

Comentarii

Roman Abramovic este unul dintrei cei care intermediază negocierile de pace între Ucraina şi Rusia şi i-a înmânat lui Vladimir Putin o hârtie pe care Volodimir Zelenski a scris de mâncă condiţiile pe care le vrea respectate.

Patronul lui Chelsea este unul dintre actorii importanţi din negocierile de pace care se poartă între Ucraina şi Rusia. Roman Abramovic s-a aflat în cercul de apropiaţi ai lui Vladimir Putin şi acum este gata să pună umărul la restabilirea păcii în Ucraina.

Miliardarul rus a mers personal la Moscova pentru a-i înmâna lui Vladimir Putin o hârtie scrisă de mână, pe care Volodimir Zelenski şi-a scris condiţiile. Putin ar fi avut însă o izbucnire nervoasă.

Abramovic i-a dus lui Putin o hârtie semnată de Volodimir Zelenski. Liderul de la Kremlin s-a enervat

Roman Abramovic este în continuare considerat un apropiat al lui Vladimir Putin şi proprietăţile sale din Marea Britanie au fost îngheţate.

Însă patronul lui Chelsea a avut parte chiar de susţinerea lui Volodimir Zelenski - preşedintele Ucrainei - când autorităţile din SUA au vrut şi ele să-i impună sancţiuni.

Zelenski i-ar fi cerut personal lui Joe Biden - preşedintele SUA - ca Roman Abramovic să nu fie sancţionat, deoarece joacă un rol cheie în negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia.

Daily Mail scrie că patronul lui Chelsea a făcut în ultima lună mai multe drumuri între Rusia, Turcia şi Ucraina şi s-a întâlnit în această perioadă cu Vladimir Putin şi cu Volodimir Zelenski.

Ba chiar preşedintele Ucrainei i-a înmânat o hârtie scrisă de mână, în care şi-a trecut condiţiile în negocierile cu Rusia.

Roman Abramovic a luat această hârtie şi i-a înmânat-o lui Vladimir Putin, care însă l-ar fi făcut pe preşedintele Rusiei să aibă o izbucnire nervoasă: ”Spune-le că o să-i ciomăgesc!”, a fost mesajul lui Putin pentru Abramovic.

Potrivit Daily Mail, pentru a pune capăt războiului din Ucraina, se discută acum despre o variantă în care Rusia să rămână cu Crimeea şi cu Donbas printr-un contract de administrare, aşa cum Marea Britanie a avut controlul asupra Hong Kong-ului în perioada 1898-1997.

Vladimir Putin ar fi de acord cu o astfel de propunere, ”dar furia lui faţă de eşecurile armatei sale şi ura faţă de Zelenski îl reţin”.

Afla mai multe despre: abramovic 

viewscnt
Articole similare