You are here:

”Absolut”. Mihai Stoica a aflat ce problemă are Ngezana la FCSB: ”O are de mult. Am pierdut foarte multe puncte”

”Absolut”. Mihai Stoica a aflat ce problemă are Ngezana la FCSB: ”O are de mult. Am pierdut foarte multe puncte”

FCSB

Comentarii

FCSB a avut multe probleme în acest sezon în privinţa fundaşilor centrali, iar Siyabonga Ngezana (28 de ani) este una dintre ele. Acesta ”va suferi o intervenţie chirurgicală”.

Ngezana l-a deranjat cu problema sa pe Mihai Stoica: ”Nu mi-am închipuit”

FCSB a reuşit încă o victorie importantă în campionat, 4-1 cu Oţelul, care îi creşte şansele pentru calificarea în play-off.

La o zi distanţă, Mihai Stoica a fost invitat în studioul Prima Sport şi a dat o veste excelentă pentru campioana României: se apropie revenirea lui Mihai Popescu.

Dar a dat şi o ştire negativă în ceea ce priveşte centrulă apărării. Siyabonga Ngezana se va opera şi va fi indisponibil pentru o anumită perioadă de timp.

Preşedintele echipei roş-albastre a detaliat faptul că fundaşul central a jucat în acest sezon cu probleme medicale şi nu a spus nimic celor de la FCSB, aspect care nu i-a plăcut oficialului.

”Va suferi o intervenţie chirurgicală. Problema o are de mult. (n.r. Nu v-a spus? / Dă din cap negativ) Nu mi-am închipuit că există în 2025-2026 un fotbalist de naţională care să aibă o problemă şi să nu spună problema respectivă.

(n.r. Pui pe seama acelei probleme toate gafele lui?) Absolut. Fără dubii. Asta este. Avea o porţiune din meniscul exterior desprinsă. Asta îl împiedica să împingă. Cum să joci doi ani perfect şi jumătate de an să o comiţi nonstop? Nu mai putea să facă marcaj.

Şi să nu spui că simţi ceva, 'Hai să facem o investigaţie'. Să spui în ceasul al 12-lea. Faptul e consumat, doar că am pierdut foarte multe puncte”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Prima Sport.

Ultimul meci jucat de Siyabonga Ngezana pentru FCSB a fost cel cu Fenerbache (1-1), disputat la 29 ianuarie, în ultima etapă din faza principală a Europa League.

În toate competiţiile din acest sezon pentru campioana României, jucătorul sud-african a evoluat de 32 de ori.

Afla mai multe despre: fcsbmihai stoicangezana 

viewscnt
Articole similare