Academia Rapid a reuşit să câştige cu 10-2 pe terenul celor de la Progresul 2005, în primul meci oficial din Liga a 4-a, în 2018. Daniel Niculae este însă nemulţumit că echipa sa a primit două goluri.
Academia Rapid a început în forţă anul 2018. Giuleştenii au câştigat cu 10-2 contra Progresului 2005, în prima etapă din acest an. Cel mai bun jucător a fost Daniel Niculae, cel care a reuşit cinci goluri. Atacantul de 35 de ani este însă nemulţumir că Academia a primit două goluri şi cere mai multă atenţie:
”Da, mai puteam să înscriem. V-am spus, atitudinea noastră trebuie să fie mereu una pozitivă şi ceea ce facem la antrenamente trebuie să punem în practică la fiecare meci, chiar dacă marea majoritate a echipelor, cu excepţia noastră şi a celor de la CSA, sunt echipe formate din jucători amatori. Noi suntem o echipă profesionistă şi ne pregătim să ajungem în Liga 3. Sunt dezamăgit pentru că am luat două goluri pe două greşeli şi două goluri care puteau fi evitate şi vreau mai mult de la jucătorii mei, de la coechipierii mei”, a declarat Daniel Niculae la microfonul Telekom Sport.
Atacantul Academiei Rapid a vorbit şi despre derby-ul cu CSA Steaua. Turul s-a disputat în Giuleşti, iar steliştii şi-ar dori ca returul să se dispute pe stadionul Ghencea, înainte ca arena să fie demolată. Însă Compania Naţională de Investiţii - cea care va reconstrui stadionul - susţine că arena nu mai poate găzdui meciuri. Daniel Niculae speră totuşi ca meciul să se joace pe stadionul Steaua:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”E o idee foarte bună. Noi am stabilit cu conducerea de la CSA în protocolul de bilete să putem aduce şi noi spectatori în retur. Aşa e normal. Până la urmă, fotbalul e făcut pentru suporteri. Aţi văzut că şi azi, chiar daca n-am fost noi echipa organizatoare, am avut suporteri la meci. Le mulţumim pe această cale. Sper să nu-i dezamăgim atât din punct de vedere sportiv, cât şi juridic. Sper ca lucrurile să se rezolve cât mai repede cu acele acte, pentru că pe undeva îi înţeleg şi pe ei, au devenit neliniştiţi. Chiar dacă face parte din farmecul Rapidului, trebuie să stopăm asta şi să arătăm şi noi ca o echipă mare, o echipă competitivă cu celalalte forţe ale campionatului nostru intern, pentru că, să nu uităm, suntem totuşi în Liga 4”, a mai spus Daniel Niculae.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: academia rapid, liga 4, progresul 2005, csa steaua