Gleison Bremer, fundaşul brazilian al lui Juventus Torino, s-a accidentat la genunchi şi poate lipsi o lungă perioadă de timp de pe gazon, a anunţat joi clubul lombard.
Posibil sezon încheiat pentru jucător! S-a ”rupt” în Liga Campionilor şi poate fi indisponibil şase luni
Gleison Bremer, în vârstă de 27 de ani, s-a accidentat miercuri, în meciul disputat de Juventus Torino, în Liga Campionilor, împotriva echipei germane RB Leipzig.
Bremer suferă de o ruptură a ligamentului încrucişat anterior al genunchiului stâng. În acelaşi mecis-a mai accidentat şi atacantul argentinian Nico Gonzalez, care a ieşit în minutul 12.
”Joi dimineaţă, Gleison Bremer şi Nico Gonzalez au fost supuşi unor examinări ample, care au evidenţiat o leziune anterioară a ligamentului încrucişat la genunchiul stâng (Bremer) şi o leziune benignă la coapsa dreaptă (Gonzalez).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Bremer va fi operat în zilele următoare”, a comunicat clubul din Torino fără a anunţa o dată pentru revenirea pe gazon a lui Bremer.
Potrivit presei italiene, absenţa lui Gleison Bremer ar trebui să fie de cel puţin şase luni şi este posibil ca el să nu mai joace în acest sezon. Gonzalez este de aşteptat să lipsească timp de o lună.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: juventus, serie a, gleison bremer