You are here:

Sergio Ramos, back in business. Liber de contract, veteranul fundaş spaniol este curtat de un club legendar

Sergio Ramos, back in business. Liber de contract, veteranul fundaş spaniol este curtat de un club legendar

La Liga

Comentarii

Sergio Ramos (38 de ani) este dorit intens de un club legendar din Europa, unul care nu a primit nici măcar un gol în campionat.

Unde are Sergio Ramos şanse foarte mari să-şi continue imensa carieră de fotbalist

Sergio Ramos ar putea fi noul jucător al celor de la Juventus. Legendarul fundaş central spaniol este luat în calcul de clubul italian pentru a-l înlocui pe Gleison Bremer, notează spaniolii de la Fichajes.

Apărătorul brazilian a suferit o accidentare groaznică în meciul din Champions League cu Leipzig, la ligamentul încrucişat anterior, şi se extimează că va fi indisponibil pentru următoarele şase-şapte luni de zile.

Prin urmare, Juventus încearcă pista Sergio Ramos, care este liber de contract în momentul de faţă. În vârstă de 38 de ani, acesta a jucat în sezonul precedent la Sevilla, echipa la care a crescut şi a debutat la nivel de seniori.

Dacă s-ar concretiza această mutare, ar fi o lovitură pentru ambele părţi. Juventus ar pune mâna pe unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din ultimul sfert de secol, iar Sergio Ramos şi-ar continua incredibila carieră de fotbalist la o echipă importantă dintr-o ligă de top din Europa, o echipă care pune mare accent pe experienţă în defensivă.

Pe lângă Sergio Ramos, Juventus ar lua în considerare şi alte nume importante de fundaşi centrali consacraţi în fotbalul mondial precum Joel Matip, Simon Kjaer şi Konstantinos Manolas.

În Serie A, Juventus este pe locul 2, cu 12 puncte acumulate în şase etape, cu golaveraj 9-0, iar în Champions League au două victorii în primele două runde.

Afla mai multe despre: sergio ramosserie ajuventus 

viewscnt
Articole similare