You are here:

Adrian Mazilu ar putea pleca de la Farul, în vară. Giovanni Becali: ”Este cotat la 3-4 milioane de euro”

Adrian Mazilu ar putea pleca de la Farul, în vară. Giovanni Becali: ”Este cotat la 3-4 milioane de euro”

Fotbal

Comentarii

Fostul impresar Giovanni Becali (70 de ani) este de părere că Adrian Mazilu ar putea pleca de la Farul Constanţa, în vară, dacă Gică Hagi se va grăbi să-l vândă.

Firma de impresariat deţinută de Giovanni Becali este extrem de implicată, în această perioadă, în a oferi informaţii cluburilor interesate de jucători din Superligă.

Adrian Mazilu, următorul ”produs” de export pentru Gică Hagi

Aşa cum era normal, tot mai multe formaţii sunt interesate de anumiţi jucători de la Farul Constanţa, însă în special de ”aripa”, Adrian Mazilu, cel care impresionează pe toată lumea la doar 17 ani.

Giovanni Becali este de părere că Adrian Mazilu va avea o şansă foarte bună să strălucească la Turul de Elită, alături de naţionala U19 a României.

Competiţia va avea loc pe 28 martie, în Franţa, iar naţional României face parte din Grupa 1, alături de Franţa, Norvegia şi Irlanda de Nord.

  • Câştigătoarea grupei va merge la Campionatul European U19 din această vară.

Giovanni Becali, despre Adrian Mazilu: ”Este cotat la 3-4 milioane de euro”

Fotbalistul a fost convocat pentru Turul de Elită, iar Giovanni Becali este sigur că, dacă va face o figură frumoasă acolo, având doar 17 ani, Adrian Mazilu va deveni o ”ţintă” pentru numeroase cluburi importante din Europa.

Adrian Mazilu mi se pare cum mi se părea şi Octavian Popescu la 17 ani. Aceleaşi caracteristici. Numai că Octavian Popescu a stagnat puţin. Între timp a făcut 20 de ani. Când e unul de 17 ani, atenţia este asupra lui. Să nu uităm că şi la 20 de ani Octavian Popescu se află în vedea multor cluburi.

Dacă ar fi peste un an doi, sigur (n.r. - dacă ar putea fi un nou record al Superligii, în materie de vânzări). Dacă şi Gică se grăbeşte, şi copilul se grăbeşte, se găseşte o soluţie şi o să se aleagă Gică şi cu un procent dintr-un viitor transfer. Gică e abil în chestiile astea de transfer. Îşi lasă un 10-15% dintr-un viitor transfer pentru că are încredere în jucători. E bine să ai procent din jucători, iar ei să meargă la o altă rampă de lansare.

S-ar putea (n.r. - dacă poate pleca după Turneul de Elită U19). Ai mei, la firmă, lucrează. Am mai telefonat şi eu la oameni mai importanţi, care pot lua decizii. Sunt jucători aflaţi pe buzele multor cluburi.

Mazilu se învârte la 3-4 milioane de euro”, a declarat Giovanni Becali, conform fanatik.ro.

Afla mai multe despre: mazilugiovanni becalihagi 

viewscnt
Articole similare