Antrenorul Adrian Ursea şi-a anunţat marţi plecarea de la Étoile Carouge, echipă pe care a condus-o pe locul al treilea în Challenge League, a doua divizie a Elveţiei, potrivit Tribune de Genève.
Antrenorul Adrian Ursea a plecat de la echipa Étoile Carouge
Fostul antrenor al OGC Nice (decembrie 2020-mai 2021), care i-a luat cu succes locul lui Lucien Favre, conducea clubul din cantonul Geneva din iulie 2023.
Ursea a participat în 2024 la lupta pentru titlu în a treia divizie elveţiană, înainte de acest sezon de succes în anticameră, fără a reuşi o nouă ascensiune în primul eşalon.
Nivelul de joc afişat de echipa sa a atras atenţia mai multor echipe din prima divizie, La Tribune de Genève sugerând o potenţială mutare la Yverdon Sort, care a retrogradat la sfârşitul lunii mai, sau la Lausanne-Sport, care se află în prima divizie sezonul viitor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În vârstă de 57 de ani, fostul jucător al Petrolului de la finalul anilor 90 s-a stabilit de mai mult timp în Elveţia, unde a jucat, printre altele, la Locarno, Chenois şi Fribourg.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
După încheierea carierei de fotbalist, el a fost secund la Servette Geneva, unde l-a cunoscut pe Lucien Favre, şi apoi antrenor principal. La Neuchatel Xamax era director tehnic când a fost cooptat de Favre în staff-ul său de la Nice.
După plecarea de Coasta de Azur, Ursea a revenit la Geneva şi a pregătit echipa u21 a clubului Servette.
Adrian Ursea, 57 de ani, a fost numit, la 5 decembrie 2020, antrenor principal al OGC Nice, cu mandat până la finalul sezonului, în locul lui Patrick Vieira. Fostul jucător al echipei FC Petrolul a reuşit să o menţină pe Nice departe de locurile care duc în Ligue 2 şi a terminat campionatul pe poziţia a noua, cu 52 de puncte. El a fost la 27 de meciuri pe banca formaţiei franceze, câştigând 10, remizând de cinci ori şi pierzând 12 partide.
- Citește și
- OFICIAL | Fratele lui Jude Bellingham a semnat cu Borussia Dortmund: ”Acelaşi stadion, acelaşi oraş”. Cât a costat transferul
- Aproape de retragere, Adrian Mititelu anunţă că Steaua Bucureşti este ţinută “ilegal” departe de Superliga: “Să n-o bagi din acest motiv? Abuz!”
- Clubul din Superliga care vrea să transfere trei fotbalişti de la FCSB! Doi atacanţi şi un mijlocaş, loviturile anului
- MM Stoica îşi freacă mâinile de bucurie! Anunţul făcut în direct în legătură cu Dennis Politic
- Gafă colosală făcută de selecţionerul Italiei U21. Carmine Nunziata a crezut că Daniel Pancu este încă jucător activ: ”E un fotbalist foarte bun”
- NEWS ALERT | Rapid tace şi face! Dan Şucu, negocieri avansate cu un fost căpitan de la FCSB
- Cum arată prima perioadă cu Ianis Zicu la Farul Constanţa. Echipa şi-a setat programul şi meciurile de pregătire
- Fostul campion din Premier League a refuzat postul de selecţioner al Italiei! “Am decis să rămân total disponibil pentru Roma”
- Musi, primele declaraţii după ce a semnat cu rivala Dinamo: ”Este un pas în faţă! La FCSB nu mi s-a dat deloc încredere”
- Cum ar putea fi rezolvată forma lui Dennis Man la echipa naţională: ”Mi s-a părut cu nasul pe sus. Să intre ca Ianis Hagi, de pe bancă”
- La ce trebuie să fie România cel mai atentă în meciul cu Cipru: ”Sper să putem dejuca aceste capcane”
Afla mai multe despre: adrian ursea