Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Alertă la naţionala României! Un titular indiscutabil s-a accidentat şi poate rata meciurile cu Kosovo şi Elveţia

Alertă la naţionala României! Un titular indiscutabil s-a accidentat şi poate rata meciurile cu Kosovo şi Elveţia

Fotbal

Comentarii

Naţionala României se pregăteşte de meciurile cu Kosovo (16 iunie) şi Elveţia (19 iunie), în deplasare, din preliminariile Campionatului European din 2024.

Selecţionerul României, Edi Iordănescu, a primit o veste îngrijorătoare, în ultimele ore: Răzvan Marin, om de bază în garnitura tricolorilor, s-a accidentat şi poate rata convocarea din luna iunie.

Răzvan Marin s-a accidentat

Presa din Italia anunţă că Răzvan Marin a suferit o problemă musculară la gambă şi nu va face parte din lotul lui Empoli pentru meciul din etapa următoare de Serie A, cu Juventus (22 mai).

Mijlocaşul român va fi supus mai multor controale amănunţite în această perioadă, iar italienii ne informează că fotbalistul ar putea ratat şi ultimele două meciuri ale lui Empoli, din actuala ediţie din Serie A, cu Verona (28 mai) şi Lazio (4 iunie).

Dacă nu va fi refăcut complet la timp, există şanse foarte mari ca Răzvan Marin să nu fie convocat la echipa naţională pentru cele două meciuri cu Kosovo şi Elveţia.

Rămâne de văzut dacă Edi Iordănescu va alege să rişte prin convocarea lui Răzvan Marin, cel care va avea cel puţin o lună de inactivitate la ritm optim, la meciul cu Kosovo.

  • 46 de meciuri şi 2 goluri a adunat Răzvan Marin pentru naţionala României.
  • 8 milioane de euro este cota de piaţă a lui Răzvan Marin, conform transfermarkt.de.
  • 33 de meciuri, 2 goluri şi 4 pase de gol a bifat Răzvan Marin pentru Empoli, în Serie A, în acest sezon.

Afla mai multe despre: razvan marinkosovoempoliedi iordanescu 

viewscnt
Articole similare