Laszlo Balint îşi negociază rezilierea contractului cu Universitatea Craiova, după începutul ezitant pe care l-a avut echipa din Bănie.
Şefii Universităţii Craiova sunt aproape de o nouă schimbare de antrenor. Din informaţiile Orange Sport, Laszlo Balint îşi negociază acum rezilierea contractului cu echipa din Bănie.
Universitatea Craiova a avut un început slab de sezon, cu o singură victorie în primele 4 etape din campionat. În plus, a pierdut cu 1-0 în prima manşă cu Zorya, din turul 3 Conference League.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Laszlo Balint negociază rezilierea contractului cu Universitatea Craiova, deşi a învins-o pe FC U Craiova
În primele 4 etape, Universitatea Craiova - club care şi-a propus din nou să atace primul loc - a reuşit o singură victorie. Succesul a venit chiar în derby-ul cu FC U Craiova, pe care a învins-o cu 2-1.
Perspectivele nu arată prea bine nici în Conference League. În turul 3, prima manşă, Universitatea Craiova a fost învinsă cu 1-0 de ucrainenii de la Zorya - echipă care n-a mai jucat un meci oficial de când a început războiul, la finalul lui februarie 2022.
Dincolo de rezultatele slabe, şefii Universităţii Craiova nu sunt încântaţi nici de joc. La derby-ul cu FC U Craiova, jucătorii lui Laszlo Balint s-au impus cu 2-1, însă au avut o posesie de doar 37%.
Drept urmare, conducerea Universităţii Craiova n-a mai avut răbdare şi i-a propus lui Laszlo Balint rezilierea pe cale amiabilă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Redevine Mirel Rădoi favorit pentru preluarea Universităţii Craiova?
În acest context, numele lui Mirel Rădoi a fost adus din nou în discuţie. Fostul selecţionar al naţionalei României a fost foarte aproape de a o prelua pe Universitatea Craiova în această vară, înainte să fie numit Laszlo Balint, dar negocierile au picat.
Imediat după acest eşec, şefii echipei din Bănie s-au orientat spre Laszlo Balint, care a semnat un contract valabil un an, cu opţiune de prelungire.
Acum, postul de antrenor a rămas din nou vacant şi numele lui Mirel Rădoi este din nou rostit pentru a ocupa această funcţie.
Afla mai multe despre: balint