Alexandru Ioniţă a vorbit despre reacţia sa în cazul suspendării de la ANAD pentru dopaj. Jucătorul Astrei şi-a recunoscut vina pentru a putea sta mai puţin timp în afara terenului. Suspendarea maximă pentru care este eligibil este de un an şi jumătate.
La începutul lunii septembrie, ANAD a intrat în posesia unor fotografii postate de o clinică cu scopul promovării tratamentelor efectuate la aceasta. În pozele respective, 3 jucători ai Astrei apar în timp ce primesc tratamentul cu perfuziile ilegale.
Kehinde Fatai, Takayuki Seto şi Alexandru Ioniţă sunt cei prezenţi în fotografi. După ce a fost vizată de ANAD, clinica respectivă a ales să şteargă rapid toate pozele de pe reţelele de socializare. Însă, pe 14 ianuarie, la comisia de audieri de la ANAD, Alex Ioniţă a recunoscut toate acuzaţiile, cu scopul de a încasa o pedeapsă mai mică.
”Am recunoscut, pentru că riscam patru ani. Cei de la club ne-au spus că de ce am făcut asta şi nu am anunţat medicul. Mereu mi-am plătit tratamentul separat pentru că nu au condiţii. La Astra nu avem fizioterapeut. M-am gândit că nu am de ce să vorbesc cu doctorul cât timp merg să fac vitamine. E o greşeală, dar nu am fost informat. Nu mi-a trecut prin minte că facem ceva interzis.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am mers singur la proces, am făcut o declaraţie pe proprie răspundere, am spus ce s-a întâmplat atunci şi în perioada de când a început suspendarea provizorie. Am spus că îmi pare rău şi am realizat că am greşit, că nu am fost vreodată instruit şi nu am participat la vreo şedinţă legată de doping. Şi că sper să primesc clemenţă. Dânsul (n.r. - Cristi Balaj, preşedintele ANAD) mi-a spus că risc 4 ani de suspendare, iar dacă voi merge să mă apăr singur şi să mai spun o dată ce am spus atunci când cei de la ANAD au venit la noi, la stadion, mai puţin.
Din câte am înţeles, se va da verdictul acum. După ce am mers la ANAD, i-am sfătuit şi pe colegii mei să o facă. Le-am dat mesaj, le-am spus că îmi doresc să stau cât mai puţin, nu pot să stau 4 ani. Mai mult de un an şi jumătate nu pot fi suspendat. Dacă era să fiu suspendat 4 ani, mă angajam cu tata pe camion, că el asta face” , a declarat Alexandru Ioniţă pentru gsp.ro.
Fatai şi Seto, însă, au ales să ignore termenele primite şi să nu colaboreze cu ANAD-ul. Aparent, aşa ar fi fost "sfătuiţi" toţi cei trei jucători ai giurgiuvenilor de Mincu Paul, avocatul clubului Astra.
"Domnul avocat Mincu Paul ne-a sfătuit să nu ne prezentăm. Aşa a considerat. A spus că nu a primit destule dovezi de la ANAD în legătură cu cazul nostru” , a mai spus Ioniţă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alex ionita