Simona Radiş, campioană olimpică la dublu vâsle, a oferit prima reacţie după ce a adus prima mediale de aur pentru România la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Port drapelul României a vorbit despre munca depusă pentru această medalie şi despre cursă, despre emoţiile dinaintea ei şi despre faptul că a primit foarte multe mesaje de felicitare.
Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar au câştigat prima medalie de aur pentru România la Jocurile Olimpice, la canotaj, în proba de dublu vâsle. La finalul cursei, la festivitatea de premiere, Radiş s-a declarat fericită şi a vorbit şi în numele Ancuţei Bodnar când a făcut această afirmaţie.
"Simt fericire şi eliberare, pentru că au fost doi ani în care am muncit enorm de mult şi am reuşit să aducem acest rezultat mult dorit de noi şi de toată lumea. Această medalie este minunată, încă nu realizez ce s-a întâmplat, cred că mai am nevoie de câteva ore ca să îmi dau seama că da, noi am luat medalia de aur şi mergem acasă cu ea. Suntem fericite", a declarat Simona Radiş după festivitatea de premiere de la Sea Forest Waterway.
"A fost o cursă foarte grea, condiţiile au fost destul de dificile, dar am reuşit să gestionăm bine toată situaţia. Pe lângă faptul că am luat medalia de aur, am reuşit să batem şi recordul olimpic, care este încă un motiv de bucurie pentru noi. Pornim cu încredere de acum încolo, pentru că drumul nostru este abia la început.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Vom creşte mai frumos decât am făcut-o până acum. Suntem puternice, dar vom deveni şi mai puternice. Nu putem să spunem decât că avem încredere, că lucrurile vor decurge mult mai bine şi acum mergem să-i încurajăm pe colegii noştri, pentru că avem încredere în ei că vor aduce rezultate frumoase", a spus Simona Radiş, înainte ca echipajul masculin de patru rame fără cârmaci să câştige medalia de argint.
"Cred că mulţi români s-au trezit de dimineaţă, pentru că am primit o grămadă de mesaje şi chiar şi acum telefonul meu şi al Ancuţei bubuie de mesaje. Înainte de cursă, am vorbit una cu cealaltă, adevărul este că am avut emoţii, pentru că în subconştient mereu apar gânduri mai negative, chiar dacă nu ar trebui.
Am avut tăria să le gestionăm bine, am vorbit cu Ancuţa şi am spus să dăm până la finiş o lovitură în plus. Mereu împreună, orice s-ar întâmpla. Pentru că asta facem mereu şi o facem bine. Sunt foarte mulţi oameni alături de noi şi nu putem decât să le mulţumim. Pentru că acest lucru chiar contează, simţim energia pozitivă şi primim încredere prin aceste încurajări. Chiar înainte de ora 03:00, mulţi s-au trezit, pentru că primeam deja mesaje, deci ei au trăit cu sufletul'', a mai spus Simona, preluată de Agerpres.
Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, medalie de aur la JO de la Tokyo
Echipajul de dublu vâsle feminin, format din Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, a câştigat medalia de aur la canotaj, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Este a doua medalie pentru delegaţia României, după argintul obţinut de Ana Maria Popescu la spadă. Echipajul de patru rame masculin, format din Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu şi Cosmin Pascari, a obţinut argintul la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Româncele au făcut o cursă fenomenală şi au terminat cu timpul de 6:41.03.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Locul doi a revenit Noii Zeelande (6:44.82), iar pe trei s-a clasat Olanda (6:45.73).
România a reuşit astfel prima medalie de aur la JO, a doua a delegaţiei, după cea de argint obţinută de Ana Maria Popescu la spadă.
Ancuţa Bodnar are 22 de ani (n. 25.09.1998, la Vatra Moldoviţei / Suceava), iar Simona Radiş tot 22 de ani (5.04.1999, la Botoşani).
Festivitatea de premiere a fost oficiată de Octavian Morariu, fost preşedinte al COSR, actual membru CIO pentru România.
Afla mai multe despre: simona radis, ancuta bodnar, reactie, medalie, aur, jocurile olimpice