Ana Maria Popescu încheie anul 2021 cu o medalie de argint cucerită în proba individuală la Cupa Mondială găzduită de Emiratele Arabe Unite, informează Federaţia Română de Scrimă.
În Dubai, românca a trecut de faza grupelor cu cinci victorii din tot atâtea meciuri disputate, iar pe tabloul principal a intrat direct în sferturile de finală. A depăşit această fază printr-o victorie cu 15-5 la o reprezentantă a gazdelor, Zainab Al Hosany, pentru ca în semifinale, Ana Maria Popescu să o învingă pe Alanoud Al Saady (EAU), de care a dispus cu acelaşi 15-5.
Finala a fost disputată în compania estonei Katrina Lehis, pe care Ana Maria Popescu o învinsese anul acesta, la Tokyo, în semifinalele olimpice. De această dată, victoria i-a revenit Katrinei, care s-a impus la limită, cu 15-14. Ana Maria a obţinut argintul concursului şi a pierdut pentru a treia oară un meci împotriva estonei.
În competiţia masculină, stelistul Andrei Burghelea s-a calificat în 16-imi, unde l-a întrecut pe Saif Ahmed (EAU) cu 15-12, însă a fost eliminat în optimi de către kazahul Elmir Alimzhanov, care s-a impus cu 15-9. La finele Open-ului din Dubai, Andrei s-a clasat pe locul 14.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: anamaria popescu