Gică Hagi (58 de ani) a recunoscut că se află în discuţii cu anumite cluburi europene pentru fundaşul stânga Andrei Borza (17 ani).
Într-un dialog avut cu Silviu Tudor Samuilă, la ”Sportcast cu Sile”, ”Regele” a afirmat că există şanse foarte mari ca Andrei Borza să ia drumul Europei, în această vară.
Andrei Borza ar putea pleca de la Farul Constanţa
Gică Hagi a declarat că-i este foarte greu să-l păstreze pe Andrei Borza la Farul, în continuare, iar acest lucru nu poate să însemne decât un interes major pentru fotbalistul convocat în lotul preliminar al naţionalei de tineret pentru EURO 2023.
S-a vorbit, recent, despre faptul că mai multe cluburi din Olanda, Italia şi Anglia au deschis punţi de dialog cu Farul Constanţa pentru a-l transfera pe Andrei Borza. Printre acestea, Feyenoord, Fiorentina şi Fulham.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Borza, un fundaş stânga complet. (n.r. - Mai stă?) E greu să-l păstrez. (n.r. - Sunt variante?) Sunt vorbe, vom vedea. De la vorbe la fapte e un drum. Sunt om care mă adaptez situaţiei şi momentului. Nu am un fix. Îmi place să reacţionez”, a declarat Gică Hagi, la Podcast-ul Orange Sport ”Sportcast cu Sile”.
Andrei Borza este cotat de transfermarkt.de la 400.000 de euro, însă specialiştii nemţi nu iau în calcul şi marja de progres. Gică Hagi da, şi cere cel puţin 4 milioane de euro în schimbul fotbalistului său.
În acest sezon al Superligii, în care Farul a devenit campioană, Andrei Borza a fost unul dintre cei mai buni jucători ai ”Regelui”, cu 33 de jocuri bifate, trei goluri şi trei pase de decisive.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: andrei borza, gica hagi