You are here:

Antrenorul de la Dumbraviţa s-a enervat după eşecul cu Rapid: ”A fost penalty? Toată lumea zice că a fost!”

Antrenorul de la Dumbraviţa s-a enervat după eşecul cu Rapid: ”A fost penalty? Toată lumea zice că a fost!”

Cupa României

Comentarii

Rapid Bucureşti a învins marţi, scor 4-1, formaţia CSC Dumbrăviţa, într-un meci jucat în Giuleşti, dar considerat în deplasare, şi care a contat pentru grupa a 3-a din Cupa României.

Echipa din Liga 2 a deschis scorul pe Stadionul Giuleşti, în minutul 13, prin Bodri.

Rapid a egalat în minutul 34, prin Albu. Acelaşi Albu i-a adus pe giuleşteni la conducere, în minutul 52. Emmers a înscris pentru 3-1 în minutul 58, iar Vojtus a închis tabela în minutul 76.

La finalul meciului, Cosmin Stan, antrenorul celor de la Dumbrăviţa, a fost supărat. Tehnicianul bănăţenilor a fost dezamăgit de fazele de arbitraj. 

”Am făcut un joc bun. În multe momente le-am pus probleme adversarilor noştri. Nu am crezut că o să venim la un meci cu o echipă de primă ligă şi o să vorbim despre probleme litigioase şi greşeli de arbitraj. A fost penalty la 1-1, în minutul 50? A fost penalty? Toată lumea zice că a fost. Şi eu văzut faza şi pot spune cu mâna pe inimă că a fost. De ce trebuie să se întâmple asta? De ce mereu echipa mică trebuie să fie defavorizată? De ce?

Acum două săptămâni, acelaşi arbitru dictează penalty la Dinamo - Baia Mare, toată lumea i-a sărit în cap, dar arbitrează bine-mersi în continuare. Este un arbitru care nu are valoare. Îmi pare rău că trebuie să discut de arbitraj după un asemenea meci. Golul trei, fault grosolan împotriva unui jucător de-al nostru. Ei dau gol, se desprind 3-1. Cum să mai jucăm aşa? Cum?

La Liga 2 şi Liga 3, până acum, nu au fost arbitraje rele. Nu cred că ce am avut până acum au fost sub nivelul fotbalului. În niciun caz.  Dar la meciul de astăzi explodez pentru că nu mă pot controla. Sunt foarte dezamăgit.

Nu am venit să bifăm un meci cu Rapidul, să luăm punct dacă se poate. Astăzi suntem frustraţi pentru că puteam mai mult. Vreau să mă opresc. Ce să mai vorbesc? Mai are vreun rost? V-am spus de aseară. Am fi preferat să jucăm la Dumbrăviţa, dar ştiţi care este situaţia în judeţul Timiş. Nu avem niciun stadion cu nocturnă şi a trebuit să jucăm aici.

Aşteptăm programările. Probabil că şi CFR Cluj, fiind o echipă de audienţă, probabil că  la oră de nocturnă se va juca şi lucrurile se vor repeta.

Am crezut că vor juca cu mai multe rezerve. Ne-au surprins că au folosit cinci jucători titulari cu Sibiul, plus alţi doi care au intrat. Se vede că tratează competiţia la modul cel mai serios”, a declarat Cosmin Stan, antrenorul celor de la Dumbrăviţa.

Afla mai multe despre: cups româniei-dumbraviţa-rapid 

viewscnt
Articole similare