You are here:

Antrenorul nu s-a mai putut abţine înainte de FC Argeş - Rapid: "Suntem proştii proştilor"

Antrenorul nu s-a mai putut abţine înainte de FC Argeş - Rapid: "Suntem proştii proştilor"

Superliga

Comentarii

Bogdan Andone, antrenorul celor de la FC Argeş, a susţinut o conferinţă de presă înaintea partidei cu Rapid, în penultima etapă de play-off în Superliga.

Tehnicianul aflat pe banca ultimei clasate din play-off este nemulţumit de maniera în care formaţia sa a pierdut ultimele partide din play-off. În ultimele runde, cei de la FC Argeş au cedat pe finalurile de meci. Întreaga poveste a început la meciul cu CFR Cluj, când Păun marca unicul gol al meciului, în prelungiri.

La meciul cu U Cluj, FC Argeş a cedat din nou după un gol marcat de adversara sa în prelungiri. Pe "Arcul de Triumf", piteştenii au scăpat un punct în meciul cu Dinamo după o reuşită deviată a lui Kennedy Boateng.

Bogdan Andone: "Suntem cei mai mari proşti de aici, începând cu mine"

"Trebuie să ne gândim la ceea ce avem noi de făcut. Este ultimul joc de pe teren propriu din acest sezon. Va trebui să avem o abordare agresivă, o atitudine pozitivă şi să câştigăm jocul, pentru că ar fi extrem de frumos să ne bucurăm la sfârşitul partidei împreună cu suporterii de acest sezon extraordinar al echipei. Tocmai de aceea trebuie să fim bine pregătiţi fizic, mental, din toate punctele de vedere. Abordăm jocul cu un singur gând, acela de a reuşi să câştigăm.

Suntem cei mai mari proşti de aici, începând cu mine. Este al cincilea joc, al patrulea consecutiv cu înfrângere pe final de joc, în minutele de prelungire, astfel că absolut toţi, începând cu mine, cumva suntem proştii-proştilor, pentru că nu suntem în stare să gestionăm aceste momente de joc. Sunt momente în care nici măcar nu a fost presiune în careul nostru sau vreun asediu.

A fost din nou pe un atac al nostru, din nou pe o greşeală. Dar important este meciul de mâine, fiind ultimul de pe teren propriu din acest sezon, pe care va trebui să îl câştigăm. Va trebui să tratăm meciul ca pe o finală, pentru că îmi doresc enorm de mult să câştigăm ultimul joc de pe teren propriu", a declarat Bogdan Andone, înainte de FC Argeş - Rapid.

Afla mai multe despre: fc argessuperligarapidbogdan andone 

viewscnt
Articole similare