Un nou star din fotbalul european a ajuns pe lista unui club din zona Golfului, care i-a propus o ofertă astronomică.
Arabia Saudită, în goană spre superstarurile din Europa de Vest. Ofertă colosală pentru campionul mondial
Perioada de transferuri din vara anului 2023 va intra cu siguranţă în istoria fotbalului prin prisma mutărilor ce au loc dinspre Europa de Vest spre Arabia Saudită.
Ultimul nume din fotbalul de cel mai înalt nivel din Europa Occidentală intrat în vizorul cluburilor din zona arabă este nimeni altul decât Lautaro Martinez.
Campion Mondial cu Argentina şi finalist de Liga Campionilor cu Inter Milano, atacantul este curtat de o echipă din Arabia Saudită cu un contract pe patru sezoane şi un salariu anual de 60 de milioane de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În total, sud-americanul ar urma să primească nu mai puţin de 240 de milioane de euro pe timpul şederii sale în Golf, conform jurnalistului Cesar Luis Merlo, citat de spaniolii de la AS.
Lautaro Martinez vine după cel mai reuşit sezon din carieră. A cucerit Cupa Mondială alături de Argentina, la finalul anului trecut, şi a fost finalist în Liga Campionilor, cu Inter Milano, după un ultim act pierdut în faţa lui Manchester City, care a reuşit ”tripla”.
Cotat la 85 de milioane de euro, Lautaro a ajuns la Inter în 2018, pentru suma de 25 de milioane de euro.
În cinci ani, sud-americanul a adunat 238 de meciuri şi a reuşit 102 goluri şi 27 de pase decisive.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- OFICIAL | CFR Cluj, transferul verii în fotbalul românesc. A adus un jucător consacrat în fotbalul european, prezent şi la o Cupă Mondială
- Transferul lui Jordi Alba a fost anunţat oficial! Fundaşul rămas fără contract la Barcelona a semnat până în 2024
- Dramatism total în Conference League. Gol marcat în minutul 90+13 şi calificare decisă după 28 de lovituri de departajare
Afla mai multe despre: inter milano, lautaro martinez, arabia saudita