You are here:

Arădenii au fost intrigaţi de faza petrecută cu Rapid, dar Adrian Mihalcea a avut o altă explicaţie pentru înfrângere: "Ştiam"

Arădenii au fost intrigaţi de faza petrecută cu Rapid, dar Adrian Mihalcea a avut o altă explicaţie pentru înfrângere: "Ştiam"

UTA

Comentarii

Antrenorul de la UTA, Adrian Mihalcea, a oferit primele sale concluzii după înfrângerea de acasă cu Rapid Bucureşti, scor 2-1. El s-a arătat deranjat pentru că echipa sa a luat gol din fază fixă, a vorbit despre penalty-ul adversarilor şi lupta la play-off.

Adrian Mihalcea, prima reacţie după UTA – Rapid 1-2, în Superliga

UTA a pierdut acasă cu Rapid, scor 2-1, în ultimul meci al etapei a 23-a din Superliga.

Arădenii au deschis scorul prin Coman, în minutul 19, însă Rapid a răspuns prin Dobre, care a transformat un penalty în minutul 43, şi Bolgado, autorul golului victoriei în minutul 79.

În clasament, giuleştenii au urcat pe poziţia a doua, cu 45 de puncte, în timp ce UTA ocupă locul 8, cu 35 de puncte.

La final, Adrian Mihalcea nu a avut obiecţii în privinţa penalty-ului acordat rapidiştilor de Sebastian Colţescu şi a transmis că echipa nu este sub presiunea calificării în play-off, după ce abia a părăsit top 6.

“Am făcut un joc bun, a fost un meci pe tranziţii, calitatea individuală a jucătorilor a decis acest meci. Mă bucură atitudinea băieţilor, dar sunt mâhnit că luăm din nou gol din fază fixă şi e greu de digerat, dar continuăm această muncă. Am întâlnit o echipă bună, cu calitate, dar n-am câştigat nici măcar un punct.

(n.r. – Penalty-ul controversat primit de Rapid) Nu ştiu, nu sunt arbitru, nu mai ştiu de mult când este henţ şi, când se dă şi nu se dă, dar le dau credit arbitrilor, e problema lor. Azi s-a întâmplat contra noastră, poate în alte meciuri fazele vor fi de partea noastră. E important să mergem la următorul meci să luăm punctele pierdute azi. Nu m-am băgat niciodată în arbitraj, nu e cazul şi nu văd de ce. Meciul s-a pierdut din exact ce spuneam mai devreme: calitatea unor jucători. Ştiam diferenţa, dar îmi pare bine că ne-am dorit până în ultimul moment.

E o zonă aglomerată pentru play-off şi uitaţi-vă ce înseamnă trei puncte câştigate, dar nu e cazul să facem calcule. Important este să ne recuperăm fizic şi la meciul cu FC Argeş să arătăm aceeaşi determinare.

Suntem într-o zonă bună, liniştită şi văd că avem dorinţa de a câştiga puncte. Lumea din exterior e îndreptăţită să viseze, noi i-am adus în acest punct, dar nu vreau să ne facem iluzii ca după să nu atingem obiectivul lor. La noi totul e calculat, nu se întâmplă nimic după acest meci”, a declarat antrenorul de la UTA, Adrian Mihalcea.

Clasament competiţie oferit de Superscore

 

Afla mai multe despre: adrian mihalceauta rapidpenalty uta rapid 

viewscnt
Articole similare