You are here:

"Au început demersurile pentru obţinerea cetăţeniei". Stoichiţă anunţă pe cine naturalizează România, pentru lotul lui "Il Luce": "Să-l ajute Dumnezeu"

"Au început demersurile pentru obţinerea cetăţeniei". Stoichiţă anunţă pe cine naturalizează România, pentru lotul lui "Il Luce": "Să-l ajute Dumnezeu"
Comentarii

Director tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, a anunţat startul procesului de naturalizare pentru austriacul care rupe plasele în Slovenia. Oficialul a mai transmis că lotul lui Mircea Lucescu va fi anunţat sâmbătă.

România naturalizează din nou! Mihai Stoichiţă a anunţat numele atacantului care rupe plasele în străinătate

Naţionala României vrea să încheie en fanfare grupa din Liga Naţiunilor, iar următoarele victorii sunt aşteptate vineri, 15 noiembrie, cu Kosovo, apoi luni, 18 noiembrie, cu Cipru. 

Mircea Lucescu a anunţat lotul preliminar, iar sâmbătă va fi anunţat cel final pentru dubla din această lună. 

"Mâine, la 12:00 (n.r. - FRF anunţă lotul României pentru meciurile cu Kosovo şi Cipru). Probabil o să aveţi şi surprize. Nu le ştiu, dar vor fi surprize", a spus Mihai Stoichiţă, imediat după ce a văzut Dinamo - CFR Cluj, 1-1, la Arcul de Triumf. 

Raul Florucz s-a decis! Devine român şi vrea în naţionala lui Mircea Lucescu

Raul Florucz, atacantul austriac de 23 de ani, care e născut în Vöcklabruck, s-a decis asupra naţionalei. Vârful de la NK Olimpija are 18 meciuri pentru actuala echipă şi 18 pentru NK Jarun, iar prestaţiile sale i-au convins pe oficialii FRF. 

Mihai Stoichiţă a anunţat că Raul Florucz este următorul fotbalist pe care se poate baza naţionala României, după ce procesul de naturalizare a început. 

"Da, azi n-am vorbit cu el (n.r. - cu Raul Florucz), dar o să vorbesc mâine, poimâine cu el. Au început toate demersurile pentru obţinerea cetăţeniei. O să ia contact şi Lucescu cu el, să-l vadă, după aia să-l ajute Dumnezeu să fie român. După nu mai depinde de noi, ci de formalităţile care trebuie făcute", a declarat Mihai Stoichiţă. 

Mircea Lucescu a fost cu ochii pe meciul disputat la Arcul de Triumf. 

"În fiecare zi avem fotbal, e cea mai mare bucurie. (n.r. - ce părere a avut Mircea Lucescu despre Dinamo - CFR Cluj) I-a plăcut aşa ca angajament, n-a fost spectaculoasă, s-a împărţit dominarea în prima repriză", a adăugat conducătorul de la FRF. 

Afla mai multe despre: raul floruczraul florucz romaniamircea lucescu 

viewscnt
Articole similare