Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”Avem trei jucători în La Liga şi unul în Premier League. Nici asta nu ne mai convine”. Nelămuriri după afirmaţiile lui Edi Iordănescu | EXCLUSIV

”Avem trei jucători în La Liga şi unul în Premier League. Nici asta nu ne mai convine”. Nelămuriri după afirmaţiile lui Edi Iordănescu | EXCLUSIV

Echipa națională

Comentarii

Naţionala României mai are de disputat trei partide de verificare până la EURO 2024, din vară, iar selecţionerul Edi Iordănescu încearcă să găsească cea mai bună formulă de lot până la ora primei confruntări din Germania.

Până la EURO 2024, România mai are de jucat cu Columbia, pe 26 martie, Bulgaria, pe 4 iunie, şi Liechtenstein pe 8 iunie.

  • Primul joc de la turneu final este programat pe 17 iunie, împotriva câştigătoarei din barajul Ucraina - Islanda.

Bogdan Cosmescu nu înţelege exact supărarea lui Edi Iordănescu

Imediat după meciul de vineri, contra Irlandei de Nord, terminat la egalitate, scor 1-1, Edi Iordănescu a făcut o afirmaţie prin care, speră el, îi va motiva în plus pe jucătorii care nu evoluează în mod constant la echipele lor de club, pentru a prinde mai multe minute.

Jucători importanţi în campania de calificare, precum Horaţiu Moldovan, Andrei Raţiu, Radu Drăguşin sau Ianis Hagi au jucat foarte puţin în ultima perioadă, iar acest lucru îl îngrijorează pe selecţioner, care s-a arătat chiar deranjat de această situaţie.

Acesta le-a sugerat fotbaliştilor români să muncească mai mult pentru a primi mai multe minute. Implicit, pentru a fi pregătiţi de jocurile cu Ucraina/Islanda, Belgia şi Slovacia de la EURO 2024.

Prezent în studioul Orange Sport, Bogdan Cosmescu nu a înţeles exact de ce a Edi Iordănescu a dorit să facă acele declaraţii, în condiţiile în care cei patru jucători români evoluează în două dintre cele mai tari campionate din lume, unde concurenţa este inevitabil una uriaşă.

Raţiu, Hagi şi Moldovan joacă în La Liga, iar Drăguşin în Premier League. Acum, nici asta nu ne mai convine.

Când jucau câte doi în Turcia, în Arabia Saudită, ziceam că sunt proaste campionatele. Acum ai trei în La Liga şi unul în Premier League.

Asta este. E greu să joc pentru că sunt campionate puternice. Vrem să ne transferăm în Slovacia şi să jucăm titulari la Ruzomberok?”, a declarat Bogdan Cosmescu, la Orange Sport.

Edi Iordănescu a tras semnalul de alarmă: ”Nu se poate aşa! Mai sunt două luni”

Lui Hagi i-am dat mai multe minute decât a fost el obişnuit să primească la club. Iar eu cred că merită mai multe minute şi la club! Eu ştiu cât de mult l-au dorit cei de acolo. Din ce am discutat şi eu cu el şi din ce am simţit, e foarte conştient că nu poate să continue aşa!

Trebuie să meargă să facă ceva să se impună! Echipa e oarecum liniştită, în obiectiv (n.r. - Alaves), poate trebuie să aibă din nou o discuţie şi cu antrenorul, poate trebuie să vadă ce doreşte şi clubul pentru a primi şanse.

Nu poate să joace patru minute, şase minute... Mai sunt mai puţin de două luni şi vine Europeanul! Va fi foarte greu!

Însă el, la fel ca Raţiu, Moldovan... Are o misiune foarte dificilă! Radu Drăguşin, care... Se simte când nu joci, când nu ai continuitate.

Trebuie să ducă să facă eforturi, să lupte pentru poziţia lor, să se impună ca să poată fi în continuare soluţii foarte importante pentru noi, cum au fost în toată campania”, a declarat Edi Iordănescu, după remiza cu Irlanda de Nord, scor 1-1.

Afla mai multe despre: cosmescuedi iordanescuratiuhagidragusinmoldovan 

viewscnt
Articole similare