Noile transferuri realizate de FCSB în această iarnă, Baba Alhassan şi Luis Phelipe, au fost prezenţi, luni, la prima lor conferinţă de presă din postura de jucători ai ”roş-albaştrilor”.
Baba Alhassan i-a costat pe cei de la FCSB nu mai puţin de 600.000 de euro, sumă care a ajuns în conturile celor de la FC Hermannstadt.
Alhassan şi Phelipe, la prima conferinţă de presă la FCSB
Mijlocaşul ghanez consideră că FCSB se va lupta la titlu, în acest sezon, cu Rapid, Universitatea Craiova şi CFR Cluj.
”Sunt foarte bucuros şi onorat să mă aflu aici. E o plăcere să faci parte dintr-un asemenea club. Tot ce pot să spun este că voi da tot ce am mai bun pentru această echipă pentru a câştiga titlul în acest sezon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FCSB este cel mai mare club din România şi când am auzit că vor să mă transfere am fost bucuros. Cum am spus mai înainte, este o plăcere pentru mine să joc pentru un asemenea club pentru că toată lumea vrea să fie aici. E cel mai mare club din România.
La fostul meu club am avut câţiva jucători care au jucat aici în trecut şi mi-au spus lucruri pozitive despre club.
Da, a fost o surpriză când a fost făcută oferta. Nu am văzut-o venind, cu adevărat. A fost o surpriză.
Nu va fi uşor, pentru că toate cluburile vor să câştige titlul. Cred că cele mai periculoase sunt Rapid şi Universitatea Craiova. Da, da şi CFR Cluj”, a declarat Baba Alhassan.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Luiz Phelipe: ”Vreau să fiu campion în acest sezon”
De partea cealaltă, Luis Phelipe a recunoscut că nu a crezut în informaţiile apărute în presă, ce-l legau de un transfer la FCSB.
Cu toate acestea, a înţeles că interesul era real şi a dorit să profite de această oportunitate.
FCSB a trimis către Poli Iaşi, fostul club al lui Luis Phelipe, suma de 200.000 de euro, profitând şi de faptul că jucătorul ar fi devenit liber de contract în vara lui 2024.
”Sunt foarte bucuros că mă aflu aici. E o plăcere să joci la acest club, în acest tricou şi vreau să fiu campion în acest sezon. Am venit să lupt alături de colegi şi sper ca la final de sezon să fim campioni.
Când am auzit ştirile am zis că nu poate fi adevărat. Apoi, am uitat puţin şi mi-am văzut de joc. Când am văzut interesul clubului, am vorbit cu managerul meu. Am avut această oportunitate, iar acum sunt aici.
A fost o surpriză mare şi pentru mine”, a declarat Luis Phelipe.
Afla mai multe despre: luis phelipe, baba alhassan, elias charalambous