Fanii lui Crystal Palace au afişat, sâmbătă, un banner împotriva acordului primit de Fondul Public Saudit de Investiţii (PIF) din partea Ligii Profesioniste Engleze (Premier League) pentru a cumpăra clubul Newcastle, ifnormează lequipe.fr.
Bannerul reprezenta o caricatură care-l înfăţişază pe Richard Masters, directorul executiv al Premier League, cu un sac de bani într-o baltă de sânge la picioare. În faţa lui se află un arab în costum tradiţional, mânuind o sabie însângerată. Între cei doi se află un "Test pentru proprietarii din Premier League", cu căsuţele bifate pentru "terorism, decapitare, încălcare a drepturilor civile, crimă, cenzură şi persecuţie".
Grupul de fani Holmesdale Fanatics a revendicat bannerul şi a publicat un comunicat în care explică mesajul pe care a dorit să-l transmită: "Preluarea clubului Newcastle de către saudiţi a atras pe bună dreptate o condamnare şi o furie generale. Aprobarea acestui acord într-un moment în care Premier League promovează fotbalul feminin şi iniţiative incluzive, cum ar fi banderole în culorile curcubeului, arată o ipocrizie totală şi demonstrează agenda fără suflet a ligii, în care profiturile contează mai mult decât orice".
Banner-ul a fost considerat rasist, iar poliţia din Croydon a deschis o anchetă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Sâmbătă, 23 octombrie, poliţia a fost informată despre un banner jignitor desfăşurat de fanii echipei Crystal Palace. Agenţii evaluează informaţiile şi efectuează investigaţii. Orice acuzaţie de abuz rasist va fi luată foarte în serios", a precizat poliţia, pe Twitter.
Meciul Crystal Palace - Newcastle din etapa a IX-a a Premier League s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
În urmă cu două săptămâni, Premier League a aprobat preluarea grupării Newcastle de către un consorţiu în care Fondul Public saudit de Investiţii (PIF) deţine o participaţie de 80 la sută, după ce a primit "asigurări obligatorii din punct de vedere juridic" că statul saudit nu va controla clubul.
Prinţului moştenitor al coroanei Arabiei Saudite, Mohammed Bin Salman, conduce Fondul Public de Investiţii din Arabia Saudită.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Prinţul saudit consideră sportul şi divertismentul ca modalităţi de a schimba percepţiile globale despre Arabia Saudită, acuzată că nu respectă drepturile omului şi continuă să asuprească femeile.
Bin Salman doreşte să promoveze o imagine pozitivă pe scena internaţională şi a introdus reforme sociale pentru a îmbunătăţi respectarea drepturilor omului în ţară şi pentru a le oferi femeilor mai multă libertate, deşi practicile abuzive continuă în statul din Golf.
Afla mai multe despre: crystal palace