Dumitru Dragomir a povestit despre o bătaie care a avut loc în sediul LPF, între doi patroni din fotbalul românesc.
În urmă cu mai bine de 20 de ani, Gigi Neţoiu - care atunci era patron la Universitatea Craiova - era hotărât să vândă clubul din cauza conflictului cu suporterii.
Cel mai interesat a fost Dinel Staicu, cel care de altfel a şi reuşit să cumperea Universitatea Craiova, însă negocierile dintre cei doi n-au fost doar lapte şi miere.
Dumitru Dragomir, despre bătaia epică dintre Gigi Neţoiu şi Dinel Staicu: ”N-am văzut aşa ceva”
În vara lui 2002, Gigi Neţoiu şi Dinel Staicu au ajuns la un acord pentru cedarea clubului în schimbul a 400.000 de dolari.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dinel Staicu a plătit o tranşă de 100.000 de dolari şi urma să achite diferenţa. Cei doi s-au întâlnit în biroul pe care Dumitru Dragomir îl avea la LPF.
Însă, înainte să semneze actele, cei doi s-au luat la bătaie. Conflictul a pornit după ce Gigi Neţoiu l-a acuzat pe Dinel Staicu de faptul că i-a dat un ordin de plată fals.
S-a ajuns astfel la o bătaie extrem de violentă între cei doi şi Dumitru Dragomir susţine că cei doi erau plini de sânge:
”Eu am trăit... în care doi conducători s-au luat la bătaie în birou la mine. Hai să nu mai dăm... Doi conducători de la Craiova. Unul a vândut, celălalt a cumpărat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Duminică dimineaţa s-au luat la bătaie, sânge de sus până jos, n-am văzut aşa ceva. (n.r. Gigi Neţoiu cu Dinel Staicu) Jur! Dacă tăiai un porc nu era atâta sânge, n-am văzut în viaţa mea. Îi spăla Valentin Alexandru cu duşul în cadă, că era în sediul Ligii”, a povestit Dumitru Dragomir pentru Fanatik.ro.
Dumitru Dragomir: ”Neţoiu a fost antrenat de Securitate pentru câinii de luptă”
Fostul preşedinte al LPF spune că cel care a câştigat acest conflict a fost Gigi Neţoiu, care de altfel a pus în practică antrenamentele pe care le făcuse în trupele speciale din fosta Securitate - unde lucrase înainte de Revoluţie:
”(n.r. Cine a câştigat?) Neţoiu, bă, Neţoiu - securist de bătaie, ăsta te curăţă. Neţoiu e ca stânca, pentru asta a fost antrenat, precum câinii de luptă. A fost în alea speciale ale Securităţii Statului.
Neţoiu? Cu 10 se bate. Îţi pune piciorul aici (arată pe cap), zici că e balerin. Neţoiu, dacă îţi dă un pumn, mori. Nici n-ai văzut prin filme. Când i-a dat 5-6 pumni lu' ăla (n.r. Dinel) şi un picior...”, a mai spus Dumitru Dragomir.
Până la urmă, Dinel Staicu a preluat Universitatea Craiova, însă, în 2005, a încercat să-i dea înapoi clubul lui Gigi Neţoiu. În cele din urmă, echipa din Bănie a fost preluată de Adrian Mititelu.
- Citește și
- ISTORIC! Benzema a depăşit o legendă şi a devenit al doilea cel mai bun marcator din istoria Realului. Ancelotti: "Karim e un jucător complet"
- Suma halucinantă câştigată de Gianni Infantino în 2022. Ce salariu are preşedintele FIFA şi ce primă uriaşă va mai primi în urma Mondialului din Qatar
- ”Ar fi un miracol să câştigăm”. Dan Petrescu, pregătit să scoată un rezultat mare cu Lazio, pe Olimpico: ”Bag cea mai bună echipă ca să scoatem maximum din acest meci”
Afla mai multe despre: dragomir