Dan Petrescu (55 de ani) a prefaţat duelul pe care CFR Cluj îl va avea cu Lazio în fazele eliminatorii din Conference League.
”Ar fi un miracol să câştigăm”. Dan Petrescu, pregătit să scoată un rezultat mare cu Lazio, pe Olimpico
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, miercuri seară, într-o conferinţă de presă, că ar fi un miracol dacă formaţia clujeană ar obţine un rezultat pozitiv în una din cele două confruntări cu Lazio Roma, din Conference League.
“Am mai întâlnit-o o dată pe Lazio, eram în grupe, nu era un meci care pe care. Erau alţi jucători în acel moment, şi la Lazio erau alţii, au mai rămas câţiva, aveau şi alt antrenor, jucau alt sistem... Atunci într-adevăr a fost un miracol că am reuşit să câştigăm.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cred că şi de data asta, dacă obţinem un rezultat pozitiv în unul din cele două meciuri, în opinia mea tot un miracol ar fi.
În fotbal, cel mai important meci este următorul. Meciul ăsta e în Europa, cu un adversar net superior, din toate punctele de vedere.
E o diferenţă mare între lotul lor şi lotul nostru, dar în fotbal s-au mai văzut minuni şi noi vom încerca să facem această minune.
E clar că avantajul mare îl au cei de la Lazio, mai ales că noi am pierdut şi ultimele două meciuri, din campionat. Dar asta e altă competiţie”, a declarat Petrescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Antrenorul CFR-ului a precizat şi ce îi trebuie echipei clujene pentru a obţine un rezultat pozitiv: “Ca să câştigăm sau să facem un rezultat pozitiv avem nevoie de multe lucruri: sacrificiu, organizare, noroc şi cea mai bună formă a tuturor. Şi portarul să fie într-o formă fantastică.
Sunt conştient că ar fi ceva fantastic să câştigăm, dar sunt convins că ne va lua foarte multă energie şi vom suferi în campionat. Aici mi-e frică puţin pentru că obiectivul principal rămâne câştigarea campionatului.
Trebuie să fim foarte atenţi. Mâine încerc să bag cea mai bună echipă care e la ora actuală şi să scoatem maximum din acest meci”.
Meciul Lazio Roma – CFR Cluj, din prima manşă a play-off-ului Conference League, se va disputa joi seară, 16 februarie, de la ora 22.00.
- Citește și
- ”Poate ridica spectatorii în picioare”. Ongenda, piesa lipsă din planul lui Mutu la Rapid. De la ce echipă risca să ”plece după trei luni” | EXCLUSIV
- Soluţia pe care ar fi propus-o Panduru în cazul Sepsi - U Craiova 1948: ”Împăcai pe toată lumea. O să fie o mare problemă de acum” | EXCLUSIV
- Vremea laudelor pentru Ciprian Tătăruşanu: ”Chiar dacă are o vârstă înaintată, rămâne un portar de mare valoare”. Adi Mutu, aprecieri pentru titularul lui AC Milan
Afla mai multe despre: cfr cluj, dan petrescu, conference league