Naţionala României a pierdut meciul cu Bosnia-Herţegovina, scor 1-3, şi a ratat şansa de a încheia pe locul al doilea grupa din preliminarii.
Unicul gol al României a fost marcat de Daniel Bîrligea. Atacantul FCSB-ului a fost scos din teren, în cele din urmă, de Mircea Lucescu, spre nemulţumirea patronului campioanei României, Gigi Becali.
"Nu câştigam şi fără cartonaşul roşu. Noi puteam să câştigăm într-un singur fel, să schimbe trei jucători, Bîrligea să rămână atacant, iar Drăguş trebuia băgat în benzi.
Trebuia să intre şi Florin Tănase. În dreapta, Miculescu în locul lui Man, ca să ţinem de rezultat, şi le mai dădeam şi un gol. Acesta era meci de jucat cu Olaru" , a spus Gigi Becali la fanatik.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Bosnia-Herţegovina - România 3-1
Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Bosniei-Herţegovina cu scorul de 3-1 (0-1), sâmbătă seara, pe stadionul Bilino Polje din Zenica, în Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale 2026.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Tricolorii au făcut două reprize diferite: au avut o evoluţie bună în prima parte şi au deschis scorul prin Daniel Bîrligea (17), dar repriza secundă a fost mult sub aşteptări, primind trei goluri, marcate de Edin Džeko (49), Esmir Bajraktarević (79) şi Haris Tabaković (90+4), dintre care două în inferioritate numerică.
România, care va juca marţi cu San Marino, la Ploieşti, în ultimul meci din grupă, va încheia pe locul trei, în timp ce Austria şi Bosnia-Herţegovina se vor lupta într-un meci cu calificarea pe masă.
România va participa în martie la barajele pentru calificarea la Cupa Mondială 2026, graţie câştigării grupei din Liga Naţiunilor.
Afla mai multe despre: mircea lucescu








