Echipa de fotbal FK Bodo/Glimt şi-a asigurat primul titlu de campioană a Norvegiei din istoria sa, graţie victoriei pe care a obţinut-o în deplasare, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Stromsgodset IF, duminică, într-o partidă din etapa a 25-a a sezonului.
Oaspeţii s-au impus prin golurile marcate în prima repriză de Kasper Junker (4) şi Philip Zinckernagel (12). Gazdele au redus din diferenţă în finalul reprizei secunde, prin Valdimar Tor Ingimundarson (84). Graţie acestui succes, gruparea din oraşul Bodo, aflat la circa 1.200 km nord de capitala Oslo, s-a distanţat la 18 puncte de ocupanta locului secund, Molde, cu cinci etape înainte de finalul sezonului.
Fondat în urmă cu 104 ani, clubul Bodo/Glimt a încheiat pe locul secund ediţia de anul trecut a campionatului norvegian, iar anul acesta a intrat în posesia titlului, după ce a reuşit să marcheze cel puţin două goluri în fiecare meci pe care l-a disputat. Noua campioană a suferit un singur eşec pe parcursul acestui sezon, la jumătatea lunii octombrie, pe terenul lui Molde (2-4):
"Sunt emoţionat. Este un grup fantastic de jucători, o echipă fantastică şi un club fantastic", a declarat antrenorul noii campioane, Kjetil Knutsen, într-un interviu acordat postului Eurosport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Bodo/Glimt, care a fost învinsă greu de AC Milan, cu 3-2, în cel de-al treilea tur preliminar al actualei ediţii a Europa League, are ocazia acum să doboare recordul de puncte acumulate într-o singură ediţie a campionatului Norvegiei, stabilit în 2014 de echipa Molde (71).
După meciul cu AC Milan, italienii l-au achiziţionat pe atacantul norvegienilor, Jens Petter Hauge (21 de ani), pentru 5 milioane de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal