Tehnicianul echiipei FCSB, Bogdan Vintilă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi sunt “conectaţi” la play-off şi şi-au dat seama de lucrurile pe care nu le-au făcut cum trebuie până acum.
“Play-off-ul este efectiv un alt campionat, care îţi mai dă o şansă. Consider că e un nou început, simt că jucătorii sunt conectaţi la acest play-off şi mă bucur foarte mult că şi-au dat seama de lucrurile pe care nu le-au făcut cum trebuie până acum: atitudine, determinare. Am încredere că vor face un joc bun mâine seară. Urmează opt zile cu trei jocuri foarte importante şi sunt convins că vom reuşi să trecem cu bine de aceste trei jocuri. Important e să stăm concentraţi şi pregătiţi pentru orice. Trebuie să fim realişti şi să muncim. Orice adversar din play-off e dificil, pentru că toţi au demonstrat că merită să fie în primele şase”, a spus Vintilă.
Vintilă a evitat să vorbească despre meciul echipei CFR Cluj cu FC Sevilla, din Liga Europa. “Un joc normal al CFR–ului. Eu zic să vorbim despre meciul cu FC Botoşani şi să lăsăm CFR-ul în pace”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Întrebat dacă şi-ar dori VAR în Liga I, el a răspuns: “Dacă te jută şi câştigi meciuri îţi doreşti şi dacă pierzi nu îţi doreşti. Eu oricum am încredere în arbitrii români”.
FC Botoşani - FCSB, sâmbătă, ora 20:30, Telekom Sport 1
FCSB va întâlni FC Botoşani, sâmbătă, în deplasare, de la ora 20.30, în prima etapă a play-off-ului Ligii I, meci transmis în direct la Telekom Sport 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: vintila