You are here:

Drăguşin, prima apariţie după dezastrul de la echipa naţională. Cum s-a descurcat fundaşul român în Genoa - Fiorentina: ”Lipsă de marcaj”

Drăguşin, prima apariţie după dezastrul de la echipa naţională. Cum s-a descurcat fundaşul român în Genoa - Fiorentina: ”Lipsă de marcaj”

Serie A

Comentarii

Radu Drăguşin (24 de ani) a bifat o nouă apariţie la Fiorentina în Serie A, dar evoluţia românului nu a fost una foarte convingătoare.

Genoa a învins Fiorentina cu scorul de 2-1 în etapa a 6-a din Serie A, obţinând prima victorie din acest sezon.

Meciul a consemnat şi revenirea fundaşului român Radu Drăguşin ca integralist pentru formaţia vizitatoare, după jocurile dificile de la echipa naţională.

Gazdele au tranşat partida încă din primele minute. În minutul 8, muntenegreanul Osmajić a deschis scorul, iar în minutul 15, tot el a oferit pasa decisivă pentru Junior Messias, după o centrare expediată de lângă Drăguşin.

În repriza secundă, Fiorentina a redus din handicap în minutul 73 graţie unui autogol semnat de Vásquez, însă nu a mai avut forţa să egaleze.

În urma acestui rezultat, ambele echipe se află la egalitate în subsolul clasamentului din Serie A, acumulând câte 4 puncte după primele 6 etape.

La scurt timp după meci, italienii de la Viola News le-au acordat note elevilor lui Paolo Vanoli, iar Radu Drăguşin a primit 5.

”Osmajic a rămas complet singur, liber să lovească mingea. Lipsa de marcaj a românului a fost inexplicabilă. Atacantul lui De Rossi aproape că a profitat. Total derutat”.

”Apărarea a fost groaznică”, au mai notat jurnaliştii din Peninsulă. Luca Ranieri, Colegul lui Drăguşin din centrul defensivei, a luat o notă şi mai mică: 4,5: ”Evoluţia sa a fost un coşmar”.

Afla mai multe despre: radu dragusin, fiorentina, serie a 

viewscnt
Articole similare