You are here:

Boloni tună şi fulgeră după derapajul xenofob de la FCSB. Tehnicianul i-a cerut lui Burleanu sancţionarea roş-albaştrilor: ”Nu mă gândesc la o amendă simbolică”

Boloni tună şi fulgeră după derapajul xenofob de la FCSB. Tehnicianul i-a cerut lui Burleanu sancţionarea roş-albaştrilor: ”Nu mă gândesc la o amendă simbolică”

FCSB

Comentarii

Derapajul xenofob al jucătorilor de la FCSB şi al fanilor roş-albaştrilor, îndreptat împotriva ungurilor, l-au scos din minţi pe Ladislau Boloni (67 de ani).

Tehnicianul l-a contactat imediat pe Răzvan Burleanu şi i-a cerut preşedintelui FRF să sancţioneze dur clubul patronat de Gigi Becali.

"S-au întâlnit două echipe apropiate de sufletul meu şi îmi pare rău pentru prostia care s-a petrecut după meci. Nu are nimic în comun cu fotbalul. Ce s-a întâmplat este la ani lumină de civilizaţie. Iar faptul că au fost implicaţi şi jucători e contrar principiilor unei echipe din care au făcut parte Duckadam, Belodedici, Lăcătuş, Tudorel Stoica, Boloni sau Piţurcă.

L-am sunat pe Răzvan Burleanu şi i-am cerut să-mi explice cum e posibil aşa ceva. Evident, nu e vina lui, dar va fi vina lui dacă nu vor urma consecinţe! Şi nu mă gândesc la o amendă simbolică de 5 sau 10 mii de euro, pe care patronul o va plăti fără probleme din buzunarul său", a transmis Boloni, pentru maghiarii de la nemzetisport.hu.

După cucerirea primului trofeu după cinci ani de aşteptare, Cupa României, jucătorii şi suporterii celor de la FCSB s-au întâlnit la baza din Berceni pentru a sărbători victoria cu 1-0 în faţa lui Sepsi. Din păcate, bucuria lor s-a manifestat şi prin scandări regretabile la adresa maghiarilor. De acolo a pornit reacţia virulentă a lui Ladislau Boloni.

Afla mai multe despre: fcsbladislau boloni 

viewscnt
Articole similare