România se pregăteşte pentru duelul cu Suedia, programat în această seară, de la ora 21:45, în etapa a patra a Ligii Naţiunilor. „Tricolorii” revin în faţa propriilor suporteri după un start dificil de campanie, în care au înregistrat trei înfrângeri.
Gică Hagi a conturat echipa pe care o va trimite în teren împotriva nordicilor, iar formula de start vine cu o serie de surprize. Cea mai importantă dintre acestea este reprezentată de titularizarea lui Valentin Cojocaru între buturi.
Goalkeeperul în vârstă de 31 de ani, legitimat la Pogon Szczecin, ar urma să bifeze cu această ocazie prima sa apariţie pentru prima reprezentativă a României. Cojocaru devine astfel al treilea portar utilizat de selecţioner în actuala ediţie a Ligii Naţiunilor.
Şi linia ofensivă propusă de Hagi aduce o schimbare importantă. Ianis Hagi nu se regăseşte în primul „11”, urmând să înceapă partida de pe banca de rezerve. În locul său a fost preferat Nicolae Stanciu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Conform Fanatik, România ar urma să evolueze într-un sistem 4-2-3-1. Andrei Raţiu şi Nicuşor Bancu sunt soluţiile pentru cele două flancuri ale defensivei, în timp ce Coubiş şi Matei Ilie ar urma să alcătuiască axul central.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În zona mediană, Răzvan Marin şi Dragomir vor avea misiunea de a proteja defensiva. În spatele atacantului vor evolua Darius Olaru, Nicolae Stanciu şi Dennis Man.
Pentru postul de atacant central, Florin Tănase este varianta aleasă de Hagi, în condiţiile în care naţionala nu are la dispoziţie un vârf de profil clasic.
Titularizarea lui Valentin Cojocaru (31 de ani) reprezintă, însă, punctul central al formulei pregătite pentru confruntarea cu Suedia. Fostul portar al FCSB a aşteptat ani buni oportunitatea de a evolua pentru România.
În trecut, Cojocaru a criticat public decizia fostului selecţioner Edi Iordănescu de a nu-l convoca, susţinând că prestaţiile sale din Polonia îi ofereau argumente pentru a primi o şansă la echipa naţională.
Posibila echipă de start a României: (4-2-3-1) Valentin Cojocaru – Andrei Raţiu, Andrei Coubiş, Matei Ilie, Nicuşor Bancu – Vlad Dragomir, Răzvan Marin – Dennis Man, Nicolae Stanciu, Darius Olaru – Florin Tănase
Afla mai multe despre: românia







