You are here:

FC Botoşani - Sepsi Sf. Gheorghe 0-0. Echipa lui Leo Grozavu rezistă în inferioritate numerică. A doua remiză "albă" a etapei

FC Botoşani - Sepsi Sf. Gheorghe 0-0. Echipa lui Leo Grozavu rezistă în inferioritate numerică. A doua remiză "albă" a etapei

Superliga

Comentarii

FC Botoşani şi Sepsi Sf. Gheorghe au remizat cu scorul de 0-0 într-o partidă a etapei a 24-a din Superliga.

VIDEO | Botoşani - Sepsi 0-0


Echipele de start:

  • Botoşani: Anestis - Friday, Sadiku, Miron, Pavlovic - Papa, Aldair - Cîmpanu, Ongenda, Mitrov - Lopez
  • Rezerve: Bodişteanu, Celea, Florescu, D. Gabriel, Matricardi, Mouaddib, Pănoiu, Pap, Petro, Şeroni, Ţigănaşu
  • Antrenor: Leo Grozavu
  • Sepsi: Gyenge - Haruţ, Ninaj, Simic, Fl. Ştefan - El Sawy, Mino, Skorup, Dumitrescu - Oberlin, Matei
  • Rezerve: Babunski, M. Coman, Ghimfus, Mailat, Neskovic, Niczuly, Oroian, Siger, Tamas
  • Antrenor: Valentin Suciu

Min 90+5: Fluier final! 

Min. 68 - Miron primeşte direct cartonaşul roşu după o intrare extrem de dură.

Min 45+4. Pauză. Totuşi, iniţial, arbitrul Vlad Mircea Baban fluierase cu un minut mai devreme, iar când şi-a dat seama de eroare, i-a chemat înapoi de la vestiare pe jucători.

Min 43. Ocazie Botoşani. Enzo Lopez primeşte o centrare din partea dreaptă, ajunge la ea, dar nu reuşeşte să o direcţioneze pe poartă.

Min 33. Ocazie Botoşani. Lopez este chiar în faţa porţii, dar loveşte greşit mingea şi nu reuşeşte să o introducă în plasă.

Min 17. Ocazie Botoşani. Gazdele mai ratează o şansă bună de gol. Mitrov scapă singur spre poarta advrsă, dar nu reuşeşte să-l învingă.

Min 16. Ocazie Botoşani. Enriko Papa trimite cu capul, dar fără succes.

Min 4. Gol anulat Botoşani. Faza a fost analizată la VAR şi a fost validată, în minutul 7, poziţia de ofsaid.

Min 1. Începe meciul.


Ziua de sâmbătă a etapei a 24-a din campionatul României propune trei meciuri. Primul dintre ele este cel dintre FC Botoşani şi Sepsi OSK. 

Gazdele sunt pe ultimul loc, cu doar 19 puncte acumulate în 23 de etape scurse, şi au reuşit să obţină doar o remiză în ultimele cinci runde, 1-1 cu CFR Cluj.

De partea cealaltă, Sepsi luptă la play-off. Este pe locul 8, cu 33 de puncte, fiind la două lungimi în spatele Rapidului, ocupanta poziţiei a şasea.

Botoşani nu stă deloc bine la meciurile de pe teren propriu, doar Oţelul şi Slobozia obţinând puncte mai puţine. Dar nici Sepsi nu a făcut foarte multe lucruri pozitive în ultimele deplasări. A fost învinsă la Craiova şi pe terenul Sloboziei.

În meciul direct din tur, covăsnenii s-au impus cu 3-0. Antrenorul Botoşaniului, Leo Grozavu, o va întâlni pe Sepsi, echipa pe care a antrenat-o în trecut, reuşind cea mai bună clasare din istoria grupării covăsnene, locul 4 la finele stagiunii 2020-2021.

Afla mai multe despre: botosanisepsisuperligaleo grozavu 

viewscnt
Articole similare