FIFA a confirmat luni că meciul controversat dintre Brazilia şi Argentina, din preliminariile pentru Cupa Mondială-2022, va fi rejucat, după ce comisia sa de apel a respins contestaţia celor două federaţii naţionale în cauză.
Brazilia - Argentina, clasicul sud-american, se va juca. Comisia de Apel a FIFA a respins contestaţia depusă de federaţiile braziliană şi argentiniană
"Comisia de Apel a confirmat că meciul va trebui rejucat şi a menţinut amenda de 50.000 de franci elveţieni (aproximativ 48.000 de euro) aplicată fiecăreia dintre cele două federaţii din cauza opririi definitive a meciului”, a scris federaţia internaţională într-un comunicat.
De asemenea, comisia a redus amenda aplicată CBF de la 550.000 franci elveţieni la 250.000, iar cea a AFA, de la 250.000 franci elveţieni la 100.000.
Cele două echipe şi-au câştigat ulterior biletele pentru Campionatul Mondial 2022 din Qatar (21 noiembrie - 18 decembrie), fără să aştepte decizia Comisiei de disciplină.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Meciul dintre Brazilia şi Argenitina, clasicul Americii de Sud, programat iniţial pe 5 septembrie la Sao Paulo, a fost întrerupt după doar cinci minute de joc în urma intervenţiei autorităţilor sanitare braziliene, patru jucători argentinieni care joacă în Anglia fiind acuzaţi de încălcarea protocoalelor anti-Covid.
Reprezentanţii agenţiei de sănătate Anvisa şi ai poliţiei federale au intrat pe teren pentru a pune capăt întâlnirii, într-o confuzie totală.
Cei patru jucători argentinieni vizaţi, Giovani Lo Celso (atunci la Tottenham, acum la Villarreal), Emiliano Martinez şi Emiliano Buendia (Aston Villa) şi Cristian Romero (Tottenham), au fost suspendaţi pentru două meciuri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.