Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

BREAKING | Dennis Man, transfer de top înainte de EURO! Câştigătoare de Champions League pune banii pe masă

BREAKING | Dennis Man, transfer de top înainte de EURO! Câştigătoare de Champions League pune banii pe masă

Stranieri

Comentarii

Dennis Man (25 de ani) este unul dintre cei mai în formă jucători români ai momentului, iar echipele importante ale Europei au început să-i dea târcoale.

BREAKING | Dennis Man, foarte aproape de un transfer uriaş 

Dennis Man este de departe cel mai bun jucător al Parmei în acest sezon. Românul a înscris 11 goluri şi a oferit 5 pase decisive, fiind esenţial în succesul echipei italiene. Parma este lider în Serie B, cu 65 de puncte în 30 de meciuri jucate, fiind aproape promovată pe prima scenă a fotbalului din Peninsulă.

Mai mult decât atât, extrema dreaptă a impresionat şi la echipa naţională, aici unde, încet, dar sigur, devine titularul incontestabil pe acea poziţie.

În tot acest acest context, echipele de top din Italia pregătesc transferul fotbalistului român. După zvonurile conform cărora AC Milan este interesată de serviciile sale, iată că a venit rândul celor de la Juventus să se înscrie pe „listă”.

Dubla câştigătoare de Champions League are nevoie de întăriri în compartimentul ofensiv, iar varianta Dennis Man ar putea fi intermediată chiar de legendarul Gianluigi Buffon. Fostul mare goalkeeper al lui Juventus a fost coleg cu Man la Parma, motiv pentru care transferul are mari şanse de reuşită, sunt de părere italienii.

„Federico Chiesa şi Yildiz sunt doi coechipieri excelenţi pentru Dusan Vlahovic, însă din sezonul viitor li s-ar putea alătura un alt fotbalist tânăr. Acesta este Dennis Man, un lider autentic al unei formaţii, Parma, care zboară spre Serie A.

Man este una dintre certitudinile echipei lui Fabio Pecchia, cu performanţe somptuoase, care au atras atenţia unor cluburi de top. Este jucătorul cu cele mai multe driblinguri reuşite în Serie B, dar şi golgheterul celor de la Parma în toate competiţiile, în acest sezon, cu 13 reuşite. 

Există interes pentru el de la unele echipe din Serie A, inclusiv de la Juventus, cu Gianluigi Buffon care l-a avut coechipier şi care ar putea fi intermediarul în eventualele negocieri. Man este dorit şi de nemţii de la Borussia Dortmund”, scriu jurnaliştii italieni.

  • 6,5 milioane  de euro este cota de piaţă a lui Dennis Man, conform portalului de specialitate Transfermarkt.com
  • 11 milioane de euro a achitat Parma pentru FCSB, în ianuarie 2019

 

Afla mai multe despre: dennis manparmajuventustransfer 

viewscnt
Articole similare