Joan Laporta a oferit primele declaraţii după ce FC Barcelona a anunţat că Lionel Messi nu va mai continua pe Camp Nou.
Ştirea că FC Barcelona nu a putut înregistra contractul lui Lionel Messi, din cauza problemelor financiare pe care le are clubul, a zguduit lumea fotbalului.
La 17 ani distanţă de la momentul în care a debutat la seniorii lui FC Barcelona, Messi este nevoit să plece. Joan Laport a organizat o conferinţă de presă în care a oferit primele declaraţii despre această despărţire.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Citește și
- Leo Messi a renunţat la 70% din salariu pentru a rămâne la FC Barcelona. Informaţii din culise publicate de presa spaniolă
- Lacrimi şi suferinţă după anunţul care a şocat fotbalul mondial. Fanii Barcelonei s-au strâns la stadion când au aflat de plecarea lui Messi de la echipă
- Reacţia neaşteptată a lui Giovanni Becali după ce Anamaria Prodan l-a numit ”om fără şcoală, bătrân, care a fost la închisoare”. EXCLUSIV
Primele declaraţii făcute de Laporta despre plecarea lui Lionel Messi
În cei 17 ani în care a jucat pe Camp Nou, Lionel Messi a devenit cel mai important jucător din istoria clubului. În toată această perioadă, FC Barcelona a fost una dintre cele mai bune din lume şi Messi a doborât record după record.
Însă dificultăţile financiare pe care le traversează clubul au produs o despărţire foarte dureroasă pentru suporteri. FC Barcelona are datorii de peste un miliard de euro, motiv pentru care i s-a impus un plafon pentru bugetul de salarii.
Din cauza acestor limite, FC Barcelona n-a putut să înregistreze oficial contractul lui Lionel Messi. Chiar dacă jucătorul a renunţat la 70% din salariul pe care l-a avut anul trecut, de la 76 de milioane de euro pe sezon, la aproape 23 de milioane de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Joan Laporta a ieşit într-o conferinţă de presă şi a explicat motivele pentru care FC Barcelona a ajuns în situaţia în care nu-şi mai poată permite să-l ţină pe unul dintre cei mai buni fotbalişti din istoria Barcelonei.
”Fair Play-ul Financiar nu ne permite să semnăm în cele din urmă contractul convenit cu Leo Messi. Clubul este mai presus de jucători, antrenori, manageri.
Acordul cu Messi ar fi pus clubul într-un mare risc după audit. Personal, cred că am făcut tot posibilul pentru interesele lui FC Barcelona.
Moştenirea lui Messi este senzaţională. Cea mai bună eră din istoria lui FC Barcelona. Acum începe o nouă eră, una după Leo Messi, aşa cum s-a întâmplat cu alţi jucători din istoria Barcei.
Nu voi genera speranţe false. Am trecut prin diferite scenarii în ultimele două luni. În primul rând, ne-am oferit să-i plătim cei 2 ani de contract într-o perioadă de 5 ani.
Contractul pe 5 ani a fost acceptat de Leo. Noi am vrut ca cel puţin 2 ani să continue la noi. Cu toţii am vrut să ne bucurăm în continuare de Messi, dar situaţia nu a permis acest lucru.
Este o situaţie riscantă pentru care clubul are nevoie de timp. Ceea ce este adevărat este că, cu Leo, situaţia ar fi fost nesustenabilă. Au fost făcute greşeli în trecut care au adus clubul în situaţia de astăzi.
Ieri am avut ultimele negocieri cu tatăl lui Leo. (n.r. care îi este şi impresar lui Lionel Messi). Am crezut că vom avea mai multă flexibilitatea la Fair Play-ul Financiar.
Avem o marjă mai mare pentru a vedea dacă putem găsi o soluţie. Am fost la limită chiar şi fără Messi. Am depăşit limita salarială. Bugetul de salarii depăşeşte 110% din veniturile totale ale clubului. Am depăşit limita fără contractul lui Leo Messi. LaLiga ne cere să respectăm reglementările.
Eu ştiu dintr-o sursă bună că ei (n.r. cei de la LaLiga) îşi doresc ca Leo să continue cu noi, dar există cluburi care cer respectarea reglementărilor şi nu vor face nicio excepţie pentru ca Messi să rămână în LaLiga.
Leo a vrut să rămână, decşi nu este fericit. Cu toţii am avut intenţia ca el să rămână, dar acum ne confruntăm cu o realitate care nu poate fi schimbată. Barce este casa lui şi îi doresc tot ce este mai bine pentru el şi pentru familia sa.
Sunt conversaţii personale pe care sper să-mi permiteţi să nu vi le dezvălui. În ceea ce-l priveşte pe Jorge Messi (n.r. tatăl şi impresarul lui Leo Messi), el nu ne-a cerut nimic ilogic pentru o negociere. Nu a existat nimic din partea lui care să facă imposibil contractul.
Aş vrea să fiu aici cu Leo, este visul tuturor suporterilor, dar trebuie să trăim în lumea reală.
Sezonul trecut s-a încheiat cu mai multe pierderi decât ne aşteptam. Au fost duble. Dar acum avem speranţă, noi, sponsorii, investitorii. Se recomandă ca salariile să fie în jur de 65% din buget, deci mai avem mult de lucru.
Trebuie să regândim politica salarială. Trebuie să plafonăm salariile. Acum există multe modalităţi de a o face fără să fie nevoie să ipotecăm veniturile din drepturile TV.
(Despre interesul lui PSG pentru Messi) Interesul nu-mi este cunoscut, dar asta şi pentru că am avut alte priorităţi (n.r. referire la faptul că a fost preocupat în totalitate de înregistrarea contractului lui Messi).
(Despre întâlnirea cu Jorge Messi) I-am spus deja lui Jorge, de ieri. Am vorbit ieri şi cu Leo, ne-am trimit reciproc mesaje. Ne-am întâlnit joi ca termen limită pentru semnarea contractului, dar situaţia a scăpat de sub control şi ne-a adus aici, la această decizie.
Am stabilit că organizăm o conferinţă de presă comună, dar sentimentele ambelor părţi sunt de o mare dezamăgire. Am muncit din greu, dar ceea ce împiedică oficializarea acordului nu depinde de noi.
Am vorbit şi ieri, şi astăzi cu Ronald Koeman. Este un mare profesionist şi are capacitatea de a se adapta rapid la situaţii noi. Neavând un jucător precum Messi, va fi greu de înlocuit. Dar este motivat pentru noua etapă.
(Despre intenţia lui Messi de a rămâne la FC Barcelona) A făcut tot ce a putut şi mai mult de atât. Nu mă voi gândi la ipoteze care nu sunt reale. Fiecare dintre noi a făcut efortul pe care a putut să-l facă. A vrut să rămână chiar şi atunci când propunerea noastră a fost mai mică decât ceea ce merita.
(Despre ofertele din MLS pentru Messi) Ar trebui să-l întrebaţi pe Leo Messi. El este cel mai bun jucător din lume şi logica te face să crezi că are alte oferte foarte bune. Oferta noastră a fost cea mai bună pe care am putut-o face. Noi am trecut chiar dincolo de posibilităţile financiare ale lui FC Barcelona.
(Ar fi putut Messi să facă mai mult pentru a rămâne) Leo Messi a făcut tot cea putut şi mai mult de atât. Nu avem nimic să-i reproşăm.
(Dacă mai există vreo şansă ca Messi să continue) Decizia a fost luată. Nu mai există cale de întoarcere. Motivul este Fair Play-ul Financiar. Avem o limită referitoare la salariile sportivilor. Acordul cu Messi nu se încadrează în limita pe care trebuie să o gestionăm. Trebuie să apărăm clubul, nu-l putem pune în pericol.
Îi suntem foarte recunoscători lui Messi, dar rolul meu de preşedinte este să iau decizii”, au fost declaraţiile făcute de Joan Laporta, preşedintele lui FC Barcelona.
Afla mai multe despre: joan laporta