”Câinii” invincibili. Sezonul în care Dinamo a fost ultima campioană neînvinsă a României şi i-a avut pe primii străini de legendă | SPECIAL

Dinamo a legat două victorii la rând în play-off: 2-1 cu U Cluj şi 3-1 cu Rapid. Seria a fost ”inaugurată” de Sulejman Demollari, un nume de referinţă în istoria ”câinilor”.

Chemarea Occidentului pentru ”câinii” lui Lucescu

Dinamo l-a avut ca invitat special pe Sulejman Demollari, care a dat lovitura de start în meciul cu U Cluj. Albanezul, care va împlini 62 de ani pe 15 mai, este sinonim cu prima mare performanţă a ”câinilor” după Revoluţia din 1989: titlul fără eşec în sezonul '91-'92.

Erau primii ani de la căderea vechiului regim, iar societatea românească era în plină tranziţie. Încerca să se obişnuiască cu noua realitate, să simtă parfumul de libertate. Occidentul nu mai era un orizont accesibil doar celor privilegiaţi. Avea porţile larg deschise şi pentru restul, iar mirajul era mare.

Aşa s-a întâmplat şi în fotbal. O parte însemnată din marea echipă pe care o construise Mircea Lucescu la Dinamo şi cu care a oprit dominaţia legendarei generaţii a Stelei lui Ienei şi Iordănescu s-a risipit pe contracte solide, la cluburi celebre din Vest.

”Il Luce” a lucrat timp de cinci ani pentru titlul şi semifinala de Cupa Cupelor din 1990, dar totul s-a încheiat în prima vară de după revoluţie, atunci când el şi majoritatea ”câinilor” săi au plecat peste hotare.

Nea Mircea a ajuns antrenor la Pisa, în Serie A, campionat pe care l-a ales şi Florin Răducioiu, care s-a dus la Bari. În Spania au migrat Dorin Mateuţ (Zaragoza), Ioan Andone (Elche), iar în Germania s-au mutat Ionuţ Lupescu (Bayer Leverkusen), Daniel Timofte şi Michael Klein (Uerdingen).

Ioan Ovidiu Sabău s-a dus în Olanda, la Feyenoord, în timp ce Dănuţ Lupu şi Claudiu Vaişcovici au preferat să rămână mai aproape de România: în Grecia (Panathinaikos) şi Turcia (Bursaspor).

În tot acest nou context, campionatul din '90-'91, primul cap-coadă postdecembrist, a fost câştigat de Universitatea Craiova, sub comanda lui Sorin Cârţu, la limită în faţa Stelei. Doar golaverajul a făcut diferenţa în favoarea oltenilor.

Dinamo, condusă de Gigi Mulţescu, încheia pe locul 3, la o distanţă de şapte puncte în spatele primelor două clasate, dar sezonul care urma avea să fie de-a dreptul istoric pentru ”câini”.

Unul care se anunţa deja prin agitaţia şi mişcările continue din pregătirea acestuia. Atât în zona staffului tehnic, cât şi în cea a lotului de jucători.

Banca tehnică, sub conducerea primului olandez cu trofeul continental deasupra capului

Pe banca tehnică apăreau nume noi: Florin Halagian, antrenor principal, şi Viorel Hizo, secund. Lor li se alătura olandezul Rinus Israel, instalat ca director sportiv de preşedintele alb-roşilor, Vasile Ianul. 

Acesta avea aproape 10 ani de antrenorat în Olanda, la Den Bosch şi Feyenoord, şi în Grecia, la PAOK Salonic, dar numele său era mult mai cunoscut şi asociat cu cariera de jucător, una de fundaş legendar.

În 1970, Feyenoord devenea prima echipă olandeză care câştiga Cupa Campionilor Europeni, iar el era căpitanul ei. Primul olandez care ridica râvnitul trofeu continental.

Mai mult, în finala de la Milano, cu Celtic, marca şi golul egalizator al batavilor, care aveau să se impună, în prelungiri, cu 2-1.

Triumful grupării din Rotterdam era urmat imediat, în trei ani consecutivi, de Ajaxul unui alt Rinus, Michels (1971), şi al românului Ştefan Kovacs (1972, 1973).

Dacă Rinus Michels l-a antrenat pe Johan Cruyff, Rinus Israel i-a fost coleg la naţională, inclusiv la Mondialul din 1974, unde Olanda a luat argintul, cu toţi trei făcând parte din componenţă.

Cu această experienţă căpătată ca jucător şi antrenor, Rinus Israel, era alegerea pentru conducerea tehnică a lui Dinamo în 1991. Dar nu era singurul străin cu care bucureştenii plecau la drumul campionatului fără eşec.

”Nu aveam contract atunci. Am fost sunat de Leo Beenhakker, antrenorul naţionalei Olandei, şi m-a întrebat dacă sunt interesat să merg în România, la Dinamo, deoarece oamenii de acolo erau în căutări pentru un nou antrenor.

Am fost mulţumit de alegerea mea. Dinamo avea un lot bun în acea vreme”, povestea în 2013, în Prosport, despre venirea sa la echipa din Bucureşti, Rinus Israel, decedat între timp anul trecut.

Cu plecările enumerate, era nevoie de o reconstrucţie şi la nivelul lotului. Valoric era aproape imposibil de acoperit locul lăsat de jucătorii cedaţi, dar măcar numeric. Aşa au apărut în vizor câteva nume străine.

A avut şi Dinamo un Hagi al ei, pe Demollari

Cel mai important, cel al lui Sulejman Demollari. Nu era chiar necunoscut pentru bucureşteni. Îl întâlniseră pe albanez ca adversar în dubla cu Dinamo Tirana din Cupa Cupelor, în '89-'90. 

A fost 0-1 în Albania şi 2-0 la Bucureşti, iar numărul 11 le-a produs multe probleme ”câinilor” în acele două meciuri. Nu l-au uitat şi peste doi ani l-au adus. Era căpitan al naţionalei, în plină maturitate fotbalistică şi un magician cu mingea la picior.

A ajuns imediat vedetă la Dinamo. Era un mijlocaş ofensiv capabil să joace pe orice post din atac, iar atunci când obiectul muncii ajungea în posesia lui, tribunele ştiau deja că urmează o demonstraţie artistică.

A devenit primul jucător străin cu 100 de meciuri în campionatul României şi a marcat 36 de goluri. Pe unul l-a dat într-un Dinamo - Steaua 1-0 (octombrie 1991), aşa a ajuns şi primul marcator de peste hotare în ”Eternul derby”.

Ocazie cu care a intrat repede şi în inimile suporterilor din Ştefan cel Mare, fiind auzită atunci în folclorul dinamovist scandarea: ”Demollari omoară militarii!”.

”Câinii” nu l-au uitat nici în 2026, la aproape 35 de ani distanţă: ”Este o onoare pentru mine. Am emoţii. Suporterii dinamovişti sunt al 12-lea jucător, sunt bravi, sunt foarte importanţi şi pentru echipă”, declara el, înainte de Dinamo - U Cluj (2-1).

Pe lângă Sulejman Demollari, alb-roşii mai aveau doi jucători din afara spaţiului românesc: încă un albanez, portarul Perlat Musta, şi pe atacantul ghanez Nelson Mensah, primul străin de culoare de pe meleagurile noastre.

Ultimii campioni invincibili

Acestea erau singurele excepţii legate de naţionalitate în cadrul lotului. În rest, predominau, evident, jucătorii români. Cei care erau deja, ca Bogdan Stelea sau Tibor Selymes, şi cei care au venit în 1991: Dorinel Munteanu şi Gică Mihali, de la Inter Sibiu, sau Gabor Gerstenmaier, de la Braşov.

Mulţi dintre ei aveau să meargă şi cu ”Generaţia de Aur” la cel mai frumos vis american al naţionalei României, Mondialul din 1994.

Golgheterul acelui sezon urma să fie sătmăreanul Gerstenmaier, cu 21 de goluri, secondat în top de coechipierul Demollari, cu 18 reuşite. Un tandem care a iertat puţine apărări şi a băgat frica în toţi portarii.

Primul a mai stat un an, apoi a plecat în Elveţia pentru un salariu de patru ori mai mare. Iar cel din urmă a fost ”câine” până în '95, când a dorit să-şi continue cariera şi în alte ţări din apropiere, Grecia şi Ungaria.

Alţi componenţi ai lotului de atunci care merită menţionaţi sunt: portarul Florin Tene, fundaşii Iulian Mihăescu, Marian Pană, Adi Matei şi Tudorel Cristea, mijlocaşii Marius Cheregi, Zoltan Kadar, Costel Pană şi Sebastian Moga şi atacantul Cristian Sava.

Un sezon istoric şi un clasament de pus în ramă

Aşadar, cu corpul de antrenori şi grupul de jucători puse la punct, Dinamo pornea spre un sezon 1991-1992 care avea să se dovedească de neînvins, precum invincibila Steaua de la sfârşitul anilor '80 sau Arsenalul lui Arsene Wenger din 2004.

”Câinii” au câştigat respectivul campionat al României cu un total de 21 de victorii, 13 remize, zero înfrângeri şi 55 de puncte, într-o vreme în care victoria era răsplătită cu două puncte. Alb-roşii aveau cel mai bun atac (76 de goluri marcate) şi cea mai bună apărare (23 primite).

Pe locul 2, la şapte lungimi în spate, se clasa rivala Steaua, iar trei echipe aveau cu 16 puncte mai puţin: Electroputere Craiova, Universitatea Craiova şi Poli Timişoara.

Debutul în campanie era de-a dreptul dezlănţuit şi anticipa încă din start ce avea să confirme deznodământul. Bucureştenii au ”muşcat” acasă din Petrolul cu 6-0, două goluri fiind marcate de ”Hagi al Albaniei”.

Următorul meci din Ştefan cel Mare avea să fie tot o demonstraţie de forţă, un 5-0 cu Inter Sibiu. Situaţia a fost asemănătoare şi cu Poli Timişoara (4-1). 

Începutul din deplasări a fost ceva mai dificil, cu două remize: cu Sportul (1-1) şi Farul (0-0). Dar gheaţa a fost spartă cum nu se putea mai potrivit, pe terenul campioanei în exerciţiu. Dinamo a câştigat la Craiova, solid, cu 3-1. Iar de acolo, lucrurile au mers bine şi în deplasare. 

De-a lungul stagiunii, a reuşit şi alte victorii la scor mare: 5-2 cu Braşov (5-2), 4-1 cu Oţelul (4-1), 4-0 cu Petrolul şi Farul sau 3-0 cu Rapid şi Bacău. A mai fost şi un spectaculos 4-4 acasă cu Rapid.

Ultima etapă a sezonului a fost un meci în Ştefan cel Mare cu Corvinul, ultima clasată. Deja noua campioană şi-a încheiat campania triumfală aşa cum a început-o, tot cu un succes zdrobitor, cu 5-1.

Retrogradaţi atunci, hunedorenii se pregătesc de promovare acum, iar ”câinii” invincibili de odinioară luptă pentru cupele europene în prezent.

Titlul luat de Dinamo în 1992 a fost ultimul reuşit înaintea hegemoniei instaurate de Steaua la mijlocul anilor '90, când a avut o serie de şase campionate câştigate la rând (1993-1998). ”Câinii” aveau să mai aştepte până în 2000 până să fie din nou campioni.

Afla mai multe despre: dinamo, special, mircea lucescu, invincibilii, arsenal, steaua, sulejman demollari, rinus israel, florin halagian, craiova