You are here:

EXCLUSIV | Camelia Voinea, vinovată pentru medalia pierdută de Sabrina Voinea? Dezvăluirile avocatului implicat în caz: "A omis să depună o contestaţie"

EXCLUSIV | Camelia Voinea, vinovată pentru medalia pierdută de Sabrina Voinea? Dezvăluirile avocatului implicat în caz: "A omis să depună o contestaţie"

Gimnastică

Comentarii

Sabin Gherdan, avocatul care o reprezintă pe Ana Maria Bărbosu, a dezvăluit faptul că antrenoarea Sabrinei Voinea, Camelia Voinea, a jucat un rol important în decizia luată în detrimentul fiicei sale.

Avocatul Anei Maria Bărbosu a explicat prin intermediul reţelelor de socializare faptul că decizia antrenoarei Sabrinei Voinea de a nu depune o contestaţie imediat după depunctarea gimnastei a contribuit la hotărârea luată de Tribunalul Federal Elveţian.

"Referitor la recursul formulat de Sabrina Maneca Voinea& Federaţia Română de Gimnastică şi respins de TFE:

1. Antrenoarea gimnastei a omis să depună o contestaţie pe loc ca urmare a depunctării Sabrinei, deşi "ar fi putut şi ar fi trebuit să o facă". TFE a considerat că o asemenea omisiune constituie un motiv suficient pentru respingerea cererii de recurs, deoarece nu s-au epuizat căile interne de care dispunea pentru a o obţine anularea penalizării aplicate.

2. S-a confirmat că această decizie a arbitrilor reprezintă o decizie luată în doctrina field of play, iar excepţiile doctrinei nu pot fi analizate fără ca remediile interne să fie epuizate.

Referitor la revizuirea formulată de Sabrina Maneca Voinea&Federaţia Română de Gimnastică şi respins de TFE:

1. Faptul că a existat o declaraţie ulterioară a arbitrei Sacchi în cadrul unui portal italian de presă prin care aceasta a recunoscut că sistemul video utilizat de arbitrii de linie - care consta în înregistrarea imaginilor captate de două camere încrucişate ale Omega - nu le permitea să verifice în mod fiabil dacă o gimnastă depăşise suprafaţa covorului în timpul exerciţiului său, în cadrul finalei probei individuale feminine de gimnastică artistică la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris nu reprezintă un element nou care să atragă admisibilitatea cererii de revizuire.

2. Chiar dacă cererea de revizuire ar fi fost admisibilă în principiu, faptul că antrenoarea sportivei nu a epuizat căile interne şi nu a contestat respectiva decizie nu îi permite să pretindă sportivei obţinerea unui punctaj mai bun ca urmare a acestei omisiuni.", a transmis Sabin Gherdan, pe pagina sa de Facebook.

Gherdan a avut şi o reacţie, în exclusivitate pentru Orange Sport, cu privire la situaţia Sabrinei Voinea.

"Pentru ca TAS (n.r. Tribunalul de Arbitraj Sportiv) sau TFE (n.r. Tribunalul Federal Elveţian) să analizeze argumentele noastre, era necesar ca în momentul competiţiei să se fi contestat acea depunctare. Faptul că nu s-a contestat depunctarea a atras inadmisibilitatea argumentelor noastre formulate în faţa TAS şi a TFE.", a declarat Sabin Gherdan, pentru orangesport.ro.

Afla mai multe despre: gimnasticasabrina voineacamelia voinea 

viewscnt
Articole similare