You are here:

Când ar putea fi lansat vaccinul care pune capăt pandemiei de coronavirus! Anunţul făcut de compania deţinută de patronul lui Hoffenheim

Când ar putea fi lansat vaccinul care pune capăt pandemiei de coronavirus! Anunţul făcut de compania deţinută de patronul lui Hoffenheim

Diverse

Comentarii

Compania farmaceutică CureVac la care acţionar majoritar este omul de afaceri german Dietmar Hopp (79 de ani), patron şi al clubului de fotbal Hoffenheim, anunţă că ar putea reduce timpul pentru producerea vaccinului împotriva COVID-19. Iniţial, primele informaţii dădeau ca dată de lansare a vaccinului anul 2021.

  • Una dintre firmele care lucrează la dezvoltarea unui vaccin anticoronavirus este CureVac, din Germania, unde acţionar majoritar este Dietmar Hopp, cu 80% din acţiuni, deţinute prin compania pe care o administrează, Tubingen.

Vaccinul împotriva coronavirus poate fi gata mai devreme. Anunţul făcut de germani

Conform presei din Germania, compania deţinută de patronul lui Hoffenheim a făcut progrese în privinţa lansării vaccinului împotriva COVID-19, ţinând cont de toate procedurile de testare. Se pare că specialiştii CureVac au reuşit să reducă timpul de aşteptare, iar cel mai probabil până la finalul acestui an vaccinul va putea fi lansat: ”Hopp vrea ca vaccinul să fie gata în 2020. Patronul lui Hoffenheim, văzut inamicul public numărul unu al ultraşilor din Germania, este acum marea speranţă pentru un vaccin contra virusului COVID-19", notează publicaţia tz.de

De asemenea, Friedrich von Bohlen, partenerul din companie al lui Hopp a declarat pentru aceeaşi publicaţie că testările vor începe la începutul acestei veri, în luna iunie. Friedrich von Bohlen a susţinut că vaccinul ar putea fi lansat până la finalul anului, în cazul în care totul va merge conform planului.  

Recent, într-o intervenţie la postul de televiziune german Sport 1, Hopp a declarat: "Cred că noul nostru vaccin împotriva Coronavirus va fi disponibil în toamnă. Ar fi momentul potrivit, pentru noul val de infectări. Mai întâi trebuie să facem teste pe animale, apoi pe oameni. Data la care îl putem scoate pe piaţă depinde de Institutul Naţional pentru Vaccinuri".

Conform presei internaţionale, Donald trump, preşedintele Statelor Unite, i-a oferit lui Hopp un miliard de dolari pentru exclusivitatea vaccinului în ţara pe care o conduce: "Este exclus ca o companie germană să creeze un vaccin care să fie folosit doar în SUA. Nici nu-mi trece prin cap aşa ceva. Nu am vorbit cu preşedintele Trump, a vorbit cu cineva din companie, dar o astfel de afacere este exclusă", a mai spus Hopp.

De altfel, Dietmar Hopp, prin compania CureVac, dezvoltă vaccinuri împotriva multor boli infecţioase din întreaga lume: ”Mă angajez să-mi protejez oamenii împotriva infecţiilor şi să tratez şi să vindec cât mai bine pacienţii din întreaga lume. De asmenea, intenţia mea este să creez infrastructură şi locuri de muncă în inovaţie, în Germania”, a mai spus Dietmar Hopp, citat de manager-magazin.de. Interesant este că diferenţa de 20% din acţiunile companiei CureVac este deţinută de Fundaţia Bill şi Melinda Gates, fondatorul Microsoft, dar şi un mare filantrop.

  • Statele Unite ale Americii sunt ţara cu cel mai mare număr de cazuri înregistrate (188.172) - cu 24.743 în plus într-o singură zi. Recordul numărului de morţi într-o singură zi a fost înregistrat la 27 martie în Italia - 969 de decese.

Omul care lucrează la dezvoltarea unui vaccin anticoronavirus, hulit de fanii din Bundesliga

Meciul Hoffenheim - Bayern 0-6 a avut parte de evenimente nemaiîntâlnite. Fanii lui Bayern au protestat împotriva lui Dietmar Hopp, patornul lui Hoffe, şi l-au numit "fiu de căţea", moment în care meciul a fost întrerupt, iar ambele echipe s-au dus la vestiare. Imediat, antrenorul lui Bayern, Hans-Dieter Flick s-a dus la liderii galeriei şi i-a rugat să dea jos banner-ul.

Motivul pentru care fanii lui Bayern sunt împotriva conducătorului de la Hoffenheim este legat de regula "50+1" din Bundesliga, care spune că un investitor nu poate să deţină mai mult de 49% din acţiunile unui club. De această regulă au fost scutite echipe precum Wolfsburg sau Bayer Leverkusen, iar Hoffenheim şi RB Leipzig au reuşit să "fenteze", mai mult sau mai puţin, această politică din campionatul german.

 

Afla mai multe despre: dietmar hoppcoronavirusvaccin coronavirus 

viewscnt
Articole similare