Descarcă aplicația: orange sport
You are here:
  1. Acasă
  2. Fotbal
  3. Fotbal intern
  4. Superliga
  5. Rapid
  6. Când ”dragonii” lui Porto au speriat Europa, cu ”Bruce Lee”...

Când ”dragonii” lui Porto au speriat Europa, cu ”Bruce Lee” Săpunaru şi ”El Tigre” Falcao. Tricolorul de la Dublin, apogeul căpitanului retras | SPECIAL

Când ”dragonii” lui Porto au speriat Europa, cu ”Bruce Lee” Săpunaru şi ”El Tigre” Falcao. Tricolorul de la Dublin, apogeul căpitanului retras | SPECIAL

Rapid

Comentarii

Cristi Săpunaru a pus capăt carierei de fotbalist. A început-o în 2002 şi a terminat-o în 2025. La 41 de ani. Cea mai mare parte a petrecut-o la Rapid, dar apogeul l-a avut la Porto. În 2011, an în care toată Europa a auzit de el şi de România. Numai de bine! Dar, oare, cum? Hai să vedem!

Transferul la Porto

Porto l-a luat pe Săpunaru de la Rapid în 2008. În Giuleşti sosise cu doi ani mai devreme, de la FC Naţional, prima sa echipă la nivel profesionist. Acolo a fost antrenat de Cosmin Olăroiu, cel care avea să-i găsească acel ceva la care se pricepea cel mai bine la fotbal. 

"Oli m-a pus să joc fundaş central, după ce observase că bag materiale la antrenamente", îşi amintea Săpunaru, în 2008, în Libertatea, la momentul transferului său la Porto. Unde acel ceva l-a făcut să performeze la cel mai înalt nivel.

Tot de la Olăroiu i-a rămas porecla ”Bruce Lee”, pentru agresivitatea pe care o arăta în joc. De cele mai multe ori. Că au mai fost cazuri când o expunea lumii pe teren, dar nu în timpul jocului. Ca în episodul cu FCU Craiova 1948. Paranteză încheiată.

”Săpunaru era un fotbalist interesant de când juca la FC Naţional, dar el a crescut foarte mult la Rapid. Când l-am descoperit eu, juca atacant. Mi s-a părut însă că în defensivă este locul lui, avea calităţi mai bune pentru un fundaş. Se pare ca nu m-am înşelat”, recunoştea Olăroiu, în Cancan, în acelaşi an.

Iar în apărare, zona care i-a fost atribuită lui Săpunaru a fost cea din flancul drept. Bergodi l-a mutat aproape de tuşă. Olăroiu a explicat: ”În fotbalul actual, fundaşii laterali sunt foarte căutaţi şi sunt consideraţi chiar mai importanţi decât fundaşii centrali. A crescut rolul lor în jocul echipei în ultimul timp”. 

Nişte idei rostite de un antrenor român în anul în care Pep Guardiola abia era numit antrenor principal la Barcelona!

Ulterior, după ce s-a impus ca fundaş dreapta la Rapid, nu a durat mult şi a venit momentul să plece la Porto. ”Este un transfer foarte bun pentru toate cele trei părţi implicate, clubul Rapid, FC Porto şi Cristian Săpunaru", afirma Constantin Zotta, directorul general al giuleştenilor din acea vreme.

Transferul era văzut foarte bine în Portugalia. Cei de la O Jogo scriau: ”Antrenorul Jesualdo Ferreira a spus că Săpunaru este un jucător solid, liniştit şi care ştie foarte bine locul pe care îl ocupă”.

La momentul respectiv, ”era cel mai mare transfer făcut de un club român”, îşi amintea Zotta, pentru Prima Sport, despre Săpunaru, la retragerea acestuia.

Hegemonia lui Porto şi un sezon istoric

Ajuns la Porto, a jucat în mod regulat în primul an şi jumătate. În ianuarie 2010, a fost împrumutat şase luni la Rapid. Revenit în Portugalia, nu l-a mai găsit la echipă pe antrenorul Jesualdo Ferreira. Înlocuitorul său era un mult mai tânăr şi extrem de ambiţios Andre Villas-Boas.

Avea să stea doar un an, dar unul de pomină pentru ”dragonii” lusitani. Sub comanda sa, aceştia au făcut un sezon 2010-2011 fabulos. Au învins pe oricine le-a stat în cale şi au câştigat tot ce a fost în joc. Cu Săpunaru, titular ca fundaş dreapta şi Alvaro Pereira, adus de la CFR Cluj, fundaş stânga.

Tripla campionat, cupă, Europa League a fost ”cireaşa” de la sfârşitul stagiunii. Aperitivul s-a numit Supercupa Portugaliei. 2-0 contra rivalei Benfica.

Cum pofta vine mâncând, aşa şi trofeele se obţin câştigând. Mai ales când acest fel de apetit a fost deja stimulat la începutul sezonului. Partea de final a venit cu restul recompenselor.

Prima a fost Cupa Portugaliei, câştigată şi ea într-un mare fel. Dubla manşă din semifinale o punea în faţă tot pe Benfica şi a fost de-un dramatism rar întâlnit. 

Turul de la Porto a fost câştigat de cei din capitală (2-0), dar ”dragonii” au avut grijă să-şi ia revanşa în returul de la Lisabona. Victorie cu 3-1, avantajul golului din deplasare şi calificare în finală.

O finală în care au zdrobit-o pe Vitoria Guimaraes. Un 6-2 nu poate fi numit altfel. MVP-ul a fost James Rodriguez. Columbianul a dat un hat-trick. Românul fundaş dreapta a fost integralist. Remarcabil!

Următorul trofeu bifat pe listă: campionatul. Unul câştigat cu 0 (zero) eşecuri! Da, fără nici măcar un meci pierdut. Băieţii lui Villas-Boas au avut o linie de clasament cu 27 de victorii şi 3 remize (30 de etape), 73 de goluri marcate, doar 16 primite şi 84 de puncte, cu 21 mai multe faţă de locul 2 şi 36 peste locul 3.

@gareth_90plus1 Porto's Insane Invincible Treble Winners of 2010-11 | #porto #fcporto #football #soccer #footballhistory #footballdebate #falcao #jamesrodriguez #otamendi ♬ original sound - Gareth of 90+1 

Benfica a păţit-o de la Porto şi în ligă. Pe Dragao, ”dragonii” i-au ars pe ”vulturi” cu 5-0. De parcă gazul pe foc nu era suficient, a fost cea mai clară victorie a albaştrilor din acel sezon. Practic, nu au avut milă de rivali.

Parcursul spre confirmarea europeană

După supremaţia internă, Porto avea nevoie şi de recunoaşterea continentală. Şi a primit-o. În Europa League, competiţia pe care a mai câştigat-o în 2003, pe vremea lui Mourinho. Acum a venit rândul lui Andre Villas-Boas să fie ”The Special One” de atunci. 

Aventura europeană a început în play-off, cu un 7-2 la general cu Genk. Emoţii nu au fost nici în grupa L. A terminat-o pe primul loc, cu 16 puncte. După ea, au venit Beşiktaş (2), Rapid Viena (3) şi ŢSKA Sofia (4).

Şi iată că au sosit şi fazele eliminatorii. Până în finală, singura care i-a creat probleme a fost Sevilla, în 16-imi. Porto a câştigat turul din Spania (2-1) şi a pierdut returul de acasă (0-1). Însă norocul golului în deplasare a fost şi de această dată în avantajul ei.

În rest, echipa din nordul Portugaliei s-a distrat. A trecut de ŢSKA Moscova în optimi (1-0 şi 2-1), de Spartak Moscova în sferturi (5-1 şi 5-2) şi de Villareal în semifinale (5-1 şi 2-3). În astea şase meciuri a marcat 20 de goluri. Fabulos!

Andre Villas-Boas îşi creiona legenda de antrenor de geniu. Avea numai 33 de ani şi era deja cel mai râvnit nume din fotbalul european în acel moment. Iar finala de la Dublin avea să-i confirme cu atât mai mult acel statut.

”El Tigre”, regele ”dragonilor”

Deznodământul acelui sezon din Europa League le opunea în capitala Irlandei pe Porto şi Braga. Era pentru prima dată în istorie când se confruntau într-o finală de cupă europeană două echipe din Portugalia.

Câteva idei şi despre traseul avut de Braga până în finală, echipă care a venit din Champions League, unde a terminat pe locul 3 o grupă cu Şahtior Doneţk, Arsenal şi Partizan. 

În fazele eliminatorii, a trecut de Lech Poznan în 16-imi (2-1 la general), de Liverpool în optimi (1-0), de Dinamo Kiev în sferturi (1-1) şi de Benfica în semifinale (2-2). Ultimele două faze le-a depăşit datorită golului marcat în deplasare. 

Benfica a fost iar ghinionista de serviciu. Degeaba a bătut la Lisabona cu 2-1, dacă în retur a pierdut cu 0-1. Practic, în semifinale au fost trei echipe din Portugalia şi ea a fost cea care a tras băţul scurt. Porto şi Braga au mers mai departe şi au luptat cu trofeul pe masă.

Ca să începem desfăşurarea finalei cu finalul, Porto şi-a învins conaţionalii lusitani cu 1-0. Golul a fost marcat de Falcao, în minutul 44, din centrarea lui Guarin. Un gol spectaculos, cu capul, din centrul careului, trimis într-o zonă a porţii imposibil de apărat.

Braga a avut cea mai importantă ocazie de a înscrie în repriza a doua. Brazilianul Mossoro a primit un cadou de la fundaşii centrali ai lui Porto, a scăpat singur spre poartă, dar în faţa lui a fost Helton. 

Un portar care la acea fază s-a transformat într-un zid de care jucătorul advers nu a mai putut trece. Un fel de San Iker Casillas pentru Spania cu Olanda în finala Mondialului!

Dar, fără nici cea mai mică urmă de îndoială, fotbalistul decisiv în acea victorie de la Dublin şi în tot sezonul fantastic reuşit de Porto a fost ”El Tigre” Radamel Falcao.

În primul şi primul rând, golgheterul Europa League, cu 17 goluri, record al competiţiei. Dintre acestea, cinci le-a dat în semifinale şi unul în finală!

Finala lui Săpunaru şi a românilor

Dar nu trebuie să uităm de Săpunaru. A fost integralist şi în deznodământul acelui sezon european. Şi nu numai atât. Primul care l-a felicitat pe Falcao la unicul golul de la Dublin a fost nimeni altul decât românul nostru.

Imediat după ce a marcat, eroul columbian a alergat spre partea dreaptă şi a sărbătorit reuşita cu fanii ”Portistas” din acea zonă. Cel mai apropiat coechipier de el în momentul respectiv era chiar fundaşul dreapta român. Un instantaneu care a rămas în istorie.

La fel ca imaginile în care şi-a pus pe umeri steagul României, iar acesta a fluturat la Dublin, în timpul ceremoniei în care el şi colegii săi de la Porto au primit medaliile de campioni şi trofeul Europa League. 

Alături de tricolorul lui Săpunaru, au mai fost purtate diferite drapele sud-americane de jucători: Columbia (Falcao şi James Rodriguez), Argentina (Otamendi), Brazilia (Hulk), Uruguay (Alvaro Pereira). Evident că nu au lipsit însemnele Portugaliei (ex. Joao Moutinho).

Dar una-i una şi alta-i alta. Pe lângă elementul emoţional al victoriei din finală, a existat şi o parte practică. Cel mai bine a expus-o Villas-Boas: ”Spectacolul din teren nu a reflectat calitatea celor două echipe şi a fotbalului portughez. Este păcat că echipele nu şi-au arătat adevărata valoare”.

Nici partea controversată n-a lipsit, în mijlocul căreia s-a aflat fix conaţionalul nostru. "E păcat că arbitrul nu i-a arătat al doilea galben lui Săpunaru în minutul 75”, reclama antrenorul de la Braga, Domingos Paciencia, după meci.

Poată că meciul nu a excelat ca nivel fotbalistic sau poate că Săpunaru a riscat să fie eliminat, dar pentru noi, românii, contează că a câştigat unul dintre noi. Şi să ne mândrim cu el. 

A fost al treilea jucător român (2011) care lua un trofeu european cu echipa sa de club în ani consecutivi, după Raţ cu Şahtior (2009 - antrenor Lucescu) şi Chivu cu Inter (2010). A fost nevoie de aproape 15 ani pentru a mai vedea încă o dată tricolorul purtat pe spate şi un trofeu continental în braţe: Radu Drăguşin cu Tottenham. 

Tot în 2011, Săpunaru a avut ocazia să fie integralist şi în Supercupa Europei cu imbatabila Barcelona lui Guardiola. Cu toate că Porto era incredibilă, ce şanse putea să aibă în faţa ”extratereştrilor” invincibili Messi, Xavi şi Iniesta? A fost 2-0 pentru câştigătoarea UCL. Dar ”dragonii” au fost în meci până spre final.

Acum, în 2025, la 14 ani de la cel mai strălucitor prezent al carierei, Cristi Săpunaru a anunţat că pune stop. De tot. Fotbalistul campion de la Porto, cel ”Bruce Lee” de la Naţional sau cel cu sânge vişiniu de la Rapid nu va mai fi pe teren, dar legenda lui rămâne. Cea de faţă a fost o parte din ea. 

Porto nu l-a uitat: ”Unul dintre noi! Felicitări Săpunaru pentru minunata carieră”. Şi pesemne că nici românii nu ar trebui să o facă. Nu trebuie să o facă!

  • În cei patru ani petrecuţi la Porto, Săpunaru a câştigat opt trofee: trei titluri de campion, două Cupe, două Supercupe şi Europa League.

Afla mai multe despre: cristi sapunaru, rapid, porto, europa league, portugalia, andre villas boas, national, special, benfica, braga, radamel falcao, bruce lee, james rodriguez, romania, radu dragusin, giulesti, constantin zotta, orange sport 

viewscnt
Alte articole
Articole similare

As.ro