Concordia Chiajna a pierdut duelul cu Petrolul Ploieşti, din a 14-a etapă a Ligii 2, scor 0-1, pe stadionul Ilie Oană.
Petrolul Ploieşti şi Concordia Chiajna au deschis a 14-a etapă a sezonului regular din Liga 1. Deja lider detaşat în clasament, formaţia pregătită de Nae Constantin a reuşit să majoreze diferenţa faţă de ilfoveni.
Cu Chiajna la doar şase puncte în urmă, prahovenii au reuşit să se impună chinuit, 1-0, şi să îşi asigure un avans de nouă puncte, cel puţin până la meciul lui U Cluj.
Ardelenii sunt la egalitate de puncte cu Concordia, dar au un meci în minus jucat şi pot reveni la şase puncte de liderul Petrolul, dacă se impun împotriva Stelei, marţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În înfrângerea cu Petrolul, Chiajna a demonstrat că are forţa de a se lupta de la egal la egal cu cele mai puternice echipe din al doilea eşalon, chiar dacă a plecat acasă fără puncte.
Echipa lui Claudiu Niculescu a dominat pe alocuri jocul şi ar fi putut scoate măcar o remiză, însă atacanţii ploieşteni au fost mai inspiraţi.
Cum i s-a părut lui Claudiu Niculescu prestaţia lui Cătălin Popa în duelul Petrolul - Chiajna
Juranovic a fost intordus de pe bancă şi a dat lovitura pe final de meci, cu o lovitură de cap, în urma unui corner. Însă, în urma golului, antrenorul Concordiei a pus tunurile pe arbitraj.
Claudiu Niculescu a afirmat că pe reluări se vedea că Juranovic a fost cel ce dăduse mingea în aut şi că arbitrul nu ar fi trebuit să dicteze corner.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mai mult, antrenorul ilfovenilor l-a acuzat pe unul dintre asistenţi că a favorizat echipa gazdă în ”derby-ul” din Liga 2.
”Un joc echilibrat, dar pe care în mare parte l-am controlat noi. Sunt puţin supărat pentru că am pierdut, dar am încredere că putem promova.
Cred că ne-am ridicat la nivelul acestui derby şi în mare parte a timpului am fost peste liderul campionatului. Se joacă în continuare campionatul, ne mai întâlnim de două ori cu ei.
(n.r. despre arbitraj) Ne-a tocat, puţin mărunt, nu foarte tare, dar la orice contact a fluierat pentru ei. Când deveneam puţin periculoşi în preajma careului... cel puţin asistentul de pe parea mea s-a speriat, poate aveam lovitură liberă laterală.
Jarovic a dat cu umărul în corner (n.r. la faza dinaintea golului)”, a declarat Claudiu Niculescu.
- Citește și
- LIVE VIDEO | Academica Clinceni - Sepsi, de la ora 17:30, pe telekomsport.ro. Prima partidă din returul sezonului regular
- A făcut Rădoi o greşeală că l-a convocat pe Alibec la ultima acţiune? ”Erau jucători mai buni decât cei de acolo” | EXCLUSIV
- Antrenorul-surpriză care ar fi putut veni la FCSB, dar nu i-a permis regulamentul: ”Gigi s-a declarat un admirator al lui” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: claudiu niculescu