You are here:

Caz ciudat la CFR. O vedetă s-a accidentat de 9 ori într-un an: ”E o enigmă. Există tot felul de suspiciuni” | EXCLUSIV

Caz ciudat la CFR. O vedetă s-a accidentat de 9 ori într-un an: ”E o enigmă. Există tot felul de suspiciuni” | EXCLUSIV

CFR Cluj

Comentarii

Sergiu Buş (30 de ani) a revenit la începutul anului la CFR Cluj, după aventura din Coreea de Sud, la Seongnam.

Caz ciudat la CFR. O vedetă s-a accidentat de 9 ori într-un an: ”E o enigmă. Există tot felul de suspiciuni” | EXCLUSIV 

Prezentat ca o mare lovitură dată de CFR Cluj în iarnă, Sergiu Buş a dezamăgit la campioana României. 

Atacantul a făcut acest pas cu speranţa că-şi va relansa cariera, după experienţa nefericită din Coreea de Sud. Aşa că a renunţat la salariul excelent pe care-l avea la Seongnam FC şi a preferat să joace iar în Liga 1.

Buş, însă nu a rupt gura târgului la CFR. Marius Bilaşco, oficialul de la CFR Cluj, a explicat situaţia atacantului, care a stat mai mult accidentat la CFR de când a venit. 

”Este şi pentru noi o enigma. E clar că e un studiu care ar trebui făcut. (Samuilă: Ţine de alimentaţia lui?) Este posibil să fie şi o problemă de alimentaţie, este posibil să fie o problemă de... nu ştiu, există tot felul de suspiciuni.

Nu ştiu, discutând cu oameni care sunt mai în domeniu, mă refer în medicină, există şi anumite virusuri care pot să se declanşeze la un moment dat. Asta nu înseamnă că eşti bolnav, dar să-ţi slăbească o anumită parte a organismului.

(Samuilă: Sunt în aceeşi zonă rupturile?) Nu, n-au fost în aceeşi zonă. E păcat, pentru că după perioada grea pe care a avut-o, era chiar o soluţie. Aţi văzut, şi la Praga a intrat foarte bine în joc. Şi au mai fost jocuri în care a intrat foarte bine.

Am sperat să fie o soluţie, vin foarte multe meciuri, din păcate el s-a re-re-accidentat”, a declarat Marius Bilaşco pentru Orange Sport. 

Atacantul care a îmbrăcat tricoul formaţiei CFR pentru a patra oară, a mai evoluat de-a lungul carierei sale la formaţiile Unirea Alba Iulia, FCM Târgu Mureş, Corona Braşov, CSKA Sofia, Sheffield Wednesday, Salernitana, Astra Giurgiu, Levski Sofia, Gaz Metan Mediaş, FCSB şi Seongnam FC.

Ce spunea Sergiu Buş după revenirea la CFR Cluj

”Am revenit acasă. Am un sentiment aparte acum că m-am întors. Am plecat de aici singur, iar acum m-am întors cu o familie, aşa că sunt bucuros. Este presiune la CFR Cluj, întotdeauna a fost. Dar eu cred că am o anumită experienţă şi pot să ajut CFR-ul, pentru că am crescut aici.

Într-adevăr, aşteptările sunt mari, dar mă bucur că sunt aşa deoarece vreau să fiu cât mai responsabil şi chiar vreau să îi fac fericiţi pe fani. Pe majoritatea cred că îi cunosc, mai ales pe cei din galerie", a afirmat Sergiu Buş, în iarnă, într-un interviu publicat pe contul oficial de YouTube al clubului CFR Cluj.

”Sunt periculoşi la fazele fixe”. Cristiano Bergodi le dă informaţi italienilor înainte de Lazio - CFR

Afla mai multe despre: sergiu buscfr cluj 

viewscnt
Articole similare