Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ce au declarat Horaţiu Moldovan şi Ianis Hagi după România 2-3 Columbia: ”Sper să am şansa să joc la Atletico”/ ”Situaţia mea nu e extraordinară de ceva timp”

Ce au declarat Horaţiu Moldovan şi Ianis Hagi după România 2-3 Columbia: ”Sper să am şansa să joc la Atletico”/ ”Situaţia mea nu e extraordinară de ceva timp”

Echipa națională

Comentarii

Echipa naţională a României a pierdut marţi seara, scor 2-3, în faţa naţionale a Columbiei, într-o partidă amicală disputată la Madrid.

Horaţiu Moldovan, mulţumit de testul dificil cu naţionala Columbiei: ”N-avea sens să jucăm cu alte echipe, să câştigăm cu 5-0”

”M-am simţit bine, ştim cu toţii, e un stadion extraordinar. Sper să urmeze şi primul meci la echipa de club, am nevoie de minute. Merg şi muncesc cât de mult pot şi să-mi aştept şansa.

Cred că a fost o partidă foarte bună, cu un adversar foarte puternic. I-au băut pe Spania acum trei zile, Spania una dintre cele mai bune naţionale din lume. Au jucători de calitate, ai văzut că atunci când pun piciorul pe minge…sunt sud-americani, au calitate foarte bună, mai ales James şi Diaz. Ne-am ridicat la nivelul aşteptărilor, am început puţin timoraţi, s-a făcut 2-0, dar după am făcut o partidă destul de bună.

N-avea rost să jucăm cu alte naţionale şi să câştigăm cu 5-0, nu ne ajuta cu nimic. Trebuie să jucăm cu adversari puternici, la EURO nu ne aşteaptă nimeni, vom întâlni adversari puternici şi se joacă pe puncte.

Normal că simt o presiune, e normal să ne ceară să jucăm la echipele de club, pentru că asta e cel mai important. Eu, după cum ştiţi, am un portar foarte bun, poate cel mai bun din lume, în faţa mea. Sper să-mi vină şansa şi să profit de ea.

(N.r. Despre Griezmann şi Depay, coechipierii de la Atletico Madrid) Sunt super băieţi şi super fotbalişti, mă ajută acest lucru, mă antrenez cu cei mai buni din lume.

Eu am spus-o de la început, am văzut-o pe Ucraina cea mai bună echipă dintre cele patru, au jucători la nivel înalt. Va fi un meci dificil, la fel ca celelalte, şi cu Belgia şi Slovacia”, a spus Horaţiu Moldovan pentru AS.ro.

Ianis Hagi, conştient că traversează o perioadă grea la Alaves: ”Mingea e în partea cealaltă, îmi aştept şansa”

”Două teste unde s-au încercat foarte multe chestii, jucători pe care Mister a vrut să îi încerce pe diferite poziţii, inclusiv pe mine. Bine, poziţie nouă la naţională… ca şi număr 8 am mai jucat la club şi în Belgia. Două teste bune, să zic aşa. Clar, când pierzi, nu îi place nimănui. Dar ţinând cont de situaţii, de schimbări, de adversarul pe care l-am înfruntat în seara asta, putem să luăm şi chestii pozitive.

În primul rând, înseamnă mult că a venit familia. Am reuşit să-i scot puţin din stresul şi munca pe care o au zi de zi în ţară. Mereu sunt recunoscător că am posibilitatea asta să îi fac fericiţi. Apoi da, aici a fost un amical, ei au jucat în 94 la Mondiale, e diferenţă mare. Când marchezi împotriva Columbiei, o naţională aşa puternică cum sunt ei şi neînvinşi de 21 de meciuri acum, clar sunt şi chestii pozitive acum… şi individual, şi colectiv.

Presiunea e la fel şi cu turneu final, şi fără turneu final. E presiunea pe care o am zi de zi. Eu îmi doresc în fiecare zi să fiu mai bun. Însă într-adevăr, situaţia nu este una extraordinar din decembrie încoace. Dar a fost decizia pe care am luat-o în vară (n.r. de a fi împrumutat la Deportivo Alaves), nu o să mă uit în urmă. Ştiu unde m-am dus, am avut motivele mele, pentru care am luat decizia asta.

Mi-a mers foarte bine până în decembrie, la naţională ultimele 6-7 meciuri am probabil tot atâtea reuşite… sau 5 reuşite în 6 meciuri. Mă simt bine. Nu cred că golul ăsta îmi dă încredere mai mare. Încrederea şi forma pe care o am, zilnic, chiar dacă nu se vede la TV pentru că o am zi de zi şi o simt şi o văd… este una foarte bună. Mă simt extraordinar, mă simt foarte bine pregătit. Însă sunt decizii care, la un moment dat, nu sunt în controlul meu.

Eu ştiu capacitatea mea de fotbalist, ştiu în ce formă sunt. Cred că s-a dovedit de fiecare dată când am venit la naţională în ce formă sunt. Mai mult decât să mă antrenez 100% şi să fiu pregătit pentru fiecare meci, eu nu pot să fac. Mingea este în partea cealaltă, eu îmi aştept şansa. De fiecare dată când am avut şansa, putem să fim de acord că am făcut-o foarte bine. Echipa merge foarte bine în Spania, suntem foarte aproape de a ne îndeplini obiectivul”, a declarat Ianis Hagi.

Afla mai multe despre: româniacolumbiahoraţiu moldovan 

viewscnt
Articole similare