Golgheterul Ligii 1, Gabi Iancu (26 de ani), va pleca la finalul acestui sezon de la Viitorul, iar cluburile care-l doresc au fost aflate. Din păcate, Gică Hagi nu va reuşi să încaseze o sumă importantă de pe urma atacantului.
Ce oferte are Gabi Iancu
Gică Hagi a reuşit să-l revitalizeze pe Gabi Iancu, cel care a marcat 18 goluri în acest sezon. Totuşi, în acest moment atacantul are oferte doar din ţări cu un nivel fotbalisti asemănător celui din România.
Conform Sport.ro, Gabi Iancu e dorit în Ungaria, de Ferencvaros şi Fehervar, primele două clasate, dar şi de Ludogoreţ şi Levski Sofia, din Bulgaria. Interes pentru atacantul român mai vine din Polonia, Serbia, Turcia şi Cehia. Sursa citată susţine că Gică Hagi cere 1 milion de euro pentru un eventual transfer, dar ofertele sosite până în acest moment nu au depăşit 500.000 de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De-a lungul carierei, Gabi Iancu a evoluat la: Viitorul, FCSB, Karabukspor, Termalica, FC Voluntari şi Dunărea Călăraşi.
Gică Hagi, dezamăgit de compromisul în cazul lui Gabi Iancu
Imediat după victoria cu Chindia Târgovişte, Gică Hagi a anunţat că e nevoti să se despartă de Gabi Iancu, din cauza problemelor financiare:
El a anunţat că Gabi Iancu, foarte probabil, va pleca de la Viitorul în străinătate, dar a mărturisit că din păcate, nu o va face pe bani mulţi: ”Eu pe Iancu ce-i fac acum? Daţi-mi voi răspunsul. Vine Iancu la mine, are ofertă, ce fac? Îl las, n-am ce să fac, chiar dacă e foarte mică şi va fi foarte mică. Există variante, bineînţeles că se interesează pentru el, că dacă e cel mai bun? Şi cel mai bun ... să vedeţi la ce preţ pleacă Iancu. Câteva sute de mii, care e nimic. Golgheterul campionatului României, dar ce să fac? Şi eu vreau să am alea, să-l ţin pe Iancu 5 ani, să-i dau 200.000, 300.000 salariu să joace la noi în continuare, dar de unde?” a încheiat Hagi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.