You are here:

Ce salariu are Daniel Dines la UiPath. Suma este total neaşteptată pentru o companie evaluată la 40 de miliarde de dolari

Ce salariu are Daniel Dines la UiPath. Suma este total neaşteptată pentru o companie evaluată la 40 de miliarde de dolari

Diverse

Comentarii

Daniel Dines are un salariu destul de mic la UiPath, deşi este preşedinte şi CEO al companiei pe care a fondat-o şi care acum are o valoare estimată la aproape 40 de miliarde de dolari. Dines câştigă lunar mai puţin decât vedetele de la FCSB, care au lunat salarii de peste 10.000 de euro. :)

Daniel Dines şi compania UiPath au fost subiectele principale în aceste zile, atât în România, cât şi în străinătate. UiPath, compania la care Daniel Dines este cofondator, a fost pe 21 aprilie listată la bursa din New York şi a devenit astfel prima mare corporaţie născută în România care a reuşit această performanţă.

Daniel Dines mai deţine aproximativ 5% din acţiunile la UiPath, dar este în continuare preşedintele şi CEO al companiei. Pentru aceste poziţii, Daniel Dines are însă un salariu incredibil de mic pentru un asemena nivel.

Dacă pe alte poziţii similare, la alte companii, se vorbeşte de salarii anuale de milioane de euro, Daniel Dines a ridicat anul trecut aproximativ 8.833 de dolari pe lună, se arată în bilanţul fiscal al lui UiPath pe anul 2020.

Ce salariu are Daniel Dines la UiPath. Vedetele de la FCSB câştigă mai mult :)

Publicaţia startupcafe.ro a publicat salariul pe care Daniel Dines l-a avut anul trecut la UiPath, informaţie care se regăseşte în bilanţul fiscal al companiei, pe anul 2020. Salariul pe care Daniel Dines l-a avut anul trecut pentru funcţia de CEO al UiPath a fost de 106.000 de dolari. Adică a ridicat lunar aproximativ 8.833 de dolari.

Este o sumă aproape simbolică pentru o asemenea funcţie într-o companie care este lider mondial în domeniul automatizărilor software. Forţând un pic o comparaţie, vedetele de la FCSB câştigă mult mai bine de atât. Florin Tănase are un salariu lunar de 19.000 de euro, Florinel Coman ridică 15.000 de euro pe lună, în timp ce în conturile lui Moruţan intră luna 15.000 de euro din remuneraţia pe care o are la FCSB.

Pe lângă salariul de 106.000 de dolari, compania UiPath i-a mai decontat anul trecut lui Daniel Dines suma de 100.000 de dolari. Aceşti bani au reprezentat cheltuieli cu asigurarea de sănătate, abonamentul la sala de sport, cheltuieli cu securitatea personală, mesele sau deplasarea şi participarea la anumite evenimente în care a reprezentat compania.

Odată cu listarea a bursă a companiei UiPath, Daniel Dines a devenit oficial cel mai bogat român. Ce avere are

Pe 21 aprilie, UiPath a fost listată la bursa din New York. Este prima companie născută în România care ajunge să fie listată la celebra insituţie financiară. După listare, preţul unei acţiuni a fost 56 de dolari, însă astăzi aceasta a atins 70 de dolari.

Entuziasmul generat de listarea companiei UiPath s-a tradus şi printr-o creştere spectaculoasă a valorii companiei. Dacă în momentul listării la bursă UiPath avea o valoare estimată la 29 de miliarde de dolari, acum, odată cu creşterea preţului acţiunilor, aceasta a atins aproape 40 de miliarde de dolari.

Daniel Dines are în continuare acţiunie la UiPath, aproximativ 5%, de clasa A şi B şi valoarea acestora este în prezent de 8,3 miliarde de dolari. În urmă cu două zile, valoarea acţiunilor deţinute de Daniel Dines era estimată la 6,1 miliarde de dolari. Practic, în doar două zile, averea lui Daniel Dines a crescut cu 2,2 miliarde de dolari.

Odată cu listarea la bursa din New York, Daniel Dines a devenit oficial cel mai bogat român. Omul de afaceri în vârstă de 49 de ani l-a depăşit astfel pe Ion Ţiriac, a cărui avere este estimată la 1,7 miliarde de euro, potrivit Forbes România.

Afla mai multe despre: daniel dines 

viewscnt
Articole similare