FRF are pe listă 3 antrenori din care va alege următorul selecţioner al echipei naţionale a României. Surprinzător, Gică Hagi nu se află pe acestă listă.
Mirel Rădoi şi-a terminat contractul cu Federaţia Română de Fotbal şi Răzvan Burleanu este acum în căutarea unui selecţioner.
Cei de la FRF au întocmit o listă scurtă, care cuprinde 3 antrenori, toţi români şi toţi sunt liberi de contract. Numele lui Gică Hagi nu se află însă pe listă.
Cei 3 antrenori de pe lista FRF-ului. Gică Hagi nu este luat în calcul
Mirel Rădoi şi-a terminat după meciul cu Liechtenstein, câştigat cu 2-0, contractul cu FRF. Antrenorul în vârstă de 40 de ani ar fi putut semna o nouă înţelegere, dar România a terminat pe locul 3 în grupă şi a ratat locul care duce la barajul pentru Cupa Mondială Qatar 2022.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acum, Federaţia Română de Fotbal caută un selecţioner care să vină pe locul lăsat liber de Mirel Rădoi. Potrivit spotmedia.ro, lista scurtă cuprinde 3 antrenori, toţi români.
Iniţial, s-a zvonit că cei de la FRF iau în calcul şi varianta unui selecţioner străin, însă până la urmă forul condus de Răzvan Burleanu va merge pe mâna unui român.
Surprinzător, pe această listă nu apare şi numele lui Gică Hagi. Cel mai mare fotbalist român este unul dintre favoriţii suporterilor, dar şi specialiştilor din fotbalul românesc.
Mai ales că actuala generaţie de la echipa naţională are în componenţă foarte mulţi jucători formaţi de Gică Hagi la Viitorul/Farul Constanţa.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cei 3 antrenori români care şi-au făcut loc pe lista FRF sunt Adi Mutu, Edi Iordănescu şi Ladislau Boloni.
Adi Mutu. Este favoritul celor de la FRF şi se află în relaţii foarte bune cu Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă. Mutu a fost în perioada ianuarie 2020 - mai 2021 selecţionerul naţionalei de tineret, pe care a calificat-o la EURO 2021.
Atunci, România U21 a terminat grupa pe locul 3 şi n-a reuşit să se califice în următoarea fază, dar a terminat grupa neînvinsă, la egalitate de puncte cu Germania şi Olanda - primele două clasate. Ungaria a terminat atunci pe ultima poziţie.
Adi Mutu este liber de contract după ce s-a despărţit de FC U Craiova, unde a plecat din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare pentru conducere.
Edi Iordănescu. Antrenorul în vârstă de 43 de ani doar ce s-a despărţit de FCSB, în ciuda rezultatelor bune pe care le-a avut. Edi Iordănescu a fost forţat de Gigi Becali să demisioneze, după mai multe apariţii în care patronul FCSB a criticat dur jocul echipei.
De altfel, Gigi Becali a sugerat că Edi Iordănescu a ales să plece de la FCSB pentru că ”posbilil are ceva la echipa naţională”. Varianta a fost însă negată vehement de fiul lui Anghel Iordănescu:
”Nu am, în momentul de faţă, nicio discuţie cu nimeni, nu am o ofertă. Sub cuvânt de onoare spun că n-am vorbit cu nimeni de la Federaţie în sensul ăsta, care s-a speculat şi domnia sa (n.r. – Gigi Becali) a vrut să dea de înţeles. Sunt pregătit să renunţ la licenţa de antrenor dacă cineva dovedeşte că mint”, a spus Edi Iordănescu.
Ladislau Boloni. Este cel mai experimentat şi cel mai titrat dintre cei 3. Fost campion în Portugalia şi Belgia, Boloni are un CV impresionant.
Dincolo de performanţele cu echipele pe care le-a antrenat, Boloni se mândreşte că a contribuit în lansarea unor staruri precum Cristiano Ronaldo, Petr Cech sau Raphael Varane.
Loţi Boloni a mai fost în trecut selecţionerul naţionalei României, din iulie 2000 până în iunie 2001 şi ulterior a plecat la Sporting Lisabona, alături de care a câştigat titlul în Portugalia. Acolo a lucrat, printre alţii şi cu Cristiano Ronaldo.
Laszlo Boloni este liber de contract după ce a fost demis de la Panathinaikos, în mai 2021.
- Citește și
- Primele informaţii după "dispariţia" jucătoarei Shuai Peng. WTA şi ATP sar în ajutorul sportivei după scandalul uriaş pe care aceasta l-a provocat
- Cine ar putea deveni patron la FCSB dacă Becali vinde clubul: ”Ne vom ocupa de astăzi încolo”
- Primul transfer încercat de Becali după revenirea lui Toni Petrea la FCSB. Ce jucător vrea să aducă patronul roş-albaştrilor
- Gigi Becali a dezvăluit salariul lui Toni Petrea. Prima uriaşă pe care o are antrenorul pentru grupele Ligii Campionilor: "Nu avea cum să refuze"
Afla mai multe despre: frf