You are here:

Cei mai buni jucători de hochei ai lumii au făcut spectacol la All-Star Game-ul NHL

Cei mai buni jucători de hochei ai lumii au făcut spectacol la All-Star Game-ul NHL

Hochei pe gheață

Comentarii

Desfăşurat ieri seară la Amalie Arena, din Tampa, şi transmis în direct pentru al doilea an consecutiv de Telekom Sport.

În 60 de minute de joc efectiv, iubitorii acestui sport au putut vedea 25 de goluri superbe, ratări cât roata carului, parade senzaţionale ale celor 8 portari şi un singur minut de eliminare, produs dintr-o greşeală! A fost o seară de vis pentru Brock Boeser, puştiul de 20 de ani de la Vancouver Canucks, care a fost numit MVP la debutul său în competiţie.

Prima semifinală a opus reprezentantele conferinţei de Vest, echipele diviziilor Central şi Pacific. Hocheiştii de pe coasta de Vest au câştigat cu 5-2 şi au fost nevoiţi să aştepte rezultatul celei de-a doua semifinale pentru a şti cu cine se vor lupta pentru premiul de un milion de dolari.

Semifinala Estului a fost mult mai spectaculoasă şi a adus în prim-plan super-vedetele Crosby, Ovechkin, Stamkos şi Kucherov. Divizia Metropolitan a condus pînă aproape de final, dar hat-trick-ul reuşit de golgeterul lui Tampa Bay Lightning, Nikita Kucherov, a răstunrat rezultatul şi echipa diviziei Atlantic s-a impus cu 7-4.

La fel ca în 2016, când s-a inaugurat formatul de joc în 3 contra 3 la All-Star Game, pentru titlu s-au luptat Pacific şi Atlantic. Chiar dacă au fost încurajaţi de fanii din Tampa, Stamkos şi colegii săi nu au reuşit decât două goluri, dar au încasat 5. Brock Boeser, care conduce în clasamentul debutanţilor din acest sezon, cu 24 de goluri şi 43 de puncte şi care participa la primul All-Star din viaţa sa, a produs uriaşa surpriză.

A marcat două goluri decisive şi a fost numit MVP al partidei, primind din partea organizatorilor o maşină 2018 Honda Clarity Plug-in Hybrid. Mult mai important, însă, pentru americanul de 20 de ani, este că i-a călcat pe urme lui Mario Lemieux, primul rookie numit MVP, în urmă cu 33 de ani.

După pauza cauzată de All-Star weekend, NHL va reveni în forţă de marţi, 30 ianuarie, şi se va juca fără întreruperi până la finalul sezonului regulat, pe 7 aprilie. Miercuri dimineaţă, de la ora 03.00, Telekom Sport transmite în direct partida dintre St. Louis Blues şi Montreal Canadiens.

Afla mai multe despre: all star gamenhltelekom sportexclusiv 

viewscnt
Articole similare